Prima pagină » Actualitate » Un educator de la Școala Germană București, suspectat că ar fi agresat SEXUAL doi copii de 5 ani

Un educator de la Școala Germană București, suspectat că ar fi agresat SEXUAL doi copii de 5 ani

Un educator de la Școala Germană București, suspectat că ar fi agresat SEXUAL doi copii de 5 ani

Doi copii în vârstă de 5 ani ar fi fost agresați sexual de propriul educator, atât în grădiniță, cât și în curtea acesteia. Cea care a reclamat fapta la 112 este directoarea unității de învățământ. Poliția a deschis o anchetă.

UPDATE: Cine e principalul suspect

Surse din anchetă au precizat pentru GÂNDUL că educatorul lucra la Școala Germană București. Conform descrierii de pe site-ul unității de învățământ private, „Școala Germană București face parte dintr-o rețea de aproape 140 de școli germane din străinătate și este susținută de Biroul Central pentru Școlile din Străinătate (ZfA) în numele Ministerului Federal de Externe”.

ȘTIRE INIȚIALĂ

„La data de 10 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 17.00, de către o femeie, în calitate de director al unei unități de învățământ, cu privire la faptul că doi minori, în vârstă de 5 ani, ar fi fost agresați sexual. Bănuit de comiterea faptelor fiind educatorul acestora”, conform unui comunicat transmis de Poliția Capitalei, marți dimineața.

Ulterior, oamenii legii au audiat-oa atât pe directoarea grădiniței din Sectorul 1, cât și pe părinții celor doi copilași care ar fi fost agresați sexual.

„În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate până în acest moment, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuitul, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, profitând de imposibilitatea minorilor de a-și exprima consimțământul, în raport cu vârsta fragedă a acestora pentru a înțelege ce se întâmplă, i-ar fi agresat sexual pe cei doi minori”, informează sursa menționată anterior.

În acest moment, polițiștii și procurorii strâng mai multe probe, pentru a stabili cum s-au derulat faptele și ce măsură vor impune împotriva dascălului.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul subunității, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele