Pompierii intervin, vineri, în localitatea Drăgășani (Vâlcea), unde există riscul producerii unei explozii, după ce un autoturism a rupt o pompă a unei stații de alimentare cu carburant, la ora transmiterii acestei știri zona fiind izolată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Octavian Fulger, accidentul a avut loc într-o benzinărie de la ieșirea din orașul Drăgășani, pe DN 64, după ce un autoturism a lovit o pompă de alimentare cu carburant.
El a spus că nu există victime și că zona a fost izolată de pompieri, în condițiile în care există riscul producerii unui incendiu, fiind și pericol de explozie.