„Nu, domnule, nu e bine să mergem acum în România”. Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu dezvăluie DE CE A PICAT Congresul PES de la București. EXCLUSIV

Nu, domnule, nu e bine să mergem acum în România. Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu dezvăluie DE CE A PICAT Congresul PES de la București. EXCLUSIV
Publicat: 03/09/2012, 11:16
Actualizat: 15/07/2016, 11:33

Europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Pașcu, a explicat, într-un interviu pentru gândul, că „mutarea” de la București la Bruxelles, a Congresului PES, nu este o pierdere majoră pentru PSD. Pașcu a precizat că soluția a fost propusă de Victor Ponta, ca răspuns la intenția socialiștilor germani de a nu participa la Congresul de la București: „Ideea a venit din partea socialiștilor germani, din câte am văzut. Ei sunt cei care au spus, „Nu, domnule, nu e bine să mergem acum la București”. În consecință, am spus și noi că nu are rost să forțăm nota și să organizăm ceva fără socialiștii germani”.

Gândul: Domnule Ioan Mircea Pașcu, cât de grav este, pentru imaginea PSD, a președintelui Victor Ponta, că socialiștii europeni și-au mutat Congresul de la București la Bruxelles?

Ioan Mircea Pașcu: Eu cred că este mai bine să nu forțăm lucrurile. Să nu tulburăm și mai mult apele, oricum neliniștite. Organizarea Congresului PES la București, în aceste condiții politice – un vot masiv împotriva președintelui, care, totuși, s-a întors la Cotroceni, tensiuni create de această situație, pregătirea alegerilor din toamnă -, ar fi apărut ca o chestiune forțată. E timp să găzduim congrese după ce lucrurile se vor calma.

Cum ar fi putut impieta situația politică din România asupra desfășurării Congresului?

Există foarte multă tensiune acumulată în societate, în acestă perioadă, generată și întreținută de tot felul de exagerări: PDL ne-a atacat pe noi, i-a atacat pe socialiștii europeni. Eu spun că, dacă ar exista un premiu Nobel pentru științe politice, ar trebui să fie câștigat, în mod cert, de doamna Macovei, de domnul Preda, de domnul Băsescu… Domniile lor au rescris teoria loviturilor de stat.

Dar poate că și USL are rolul ei în crearea acestui tablou.

Curtea Constituțională, cea pe care toată lumea ne cere s-o respectăm, a spus că totul a fost în regulă: nu s-a încălcat nimic, totul a fost constituțional – declanșarea referendumului, suspendarea. În sfârșit, eu rămân la părerea că e mai bine să nu forțăm lucrurile dacă așa poate fi evitată o situație neplăcută. Mai ales că propunerea a venit din partea noastră.

Aparent. Dar poate că domnul Swoboda sau un alt lider european i-a sugerat domnului Ponta această soluție, ca impactul negativ să fie atenuat.

Nu cred că domnul Swoboda ar putea să-i dicteze domnului Ponta. Domnul Swoboda știe care îi este locul, ține seama de ierarhii, e un om antrenat, provine dintr-un fost imperiu. Poate da, eventual, niște sfaturi, dar nu cred că poate forța pe cineva. Altfel, dacă am accepta această situație, s-ar dovedi că domnul Ponta se bucură de prietenia și susținerea acestui domn. Dar nu cred că putem vorbi despre o atare sugestie. Ar rezulta că grupul socialist sprijină dreapta, or nu cred că ar accepta asta cineva.

Indiferent cine a propus soluția schimbării „locației”, credeți că se poate vorbi de un impact negativ major?

Ne grăbim dacă tragem concluzia că avem de-a face cu o pierdere majoră pentru PSD. Mi-e greu să vă spun, în momentul de față, care este impactul. O să mai treacă un timp și vom vedea. Dar să nu uităm un fapt important: conducerea socialiștilor – cu excepția domnului Stanișev, șeful partidului -, și domnul Schulz, și domnul Swoboda, provin dintr-o anumită zonă națională – cea germană; iar punctele de vedere germane ni le-a expus clar doamna Merkel. Deci, ei sunt mai întâi germani și pe urmă socialiști.

Adică, doamna Merkel a impus…

Nu. Ce spun eu este că ideea a venit din partea socialiștilor germani, din câte am văzut. Ei sunt cei care au spus, „Nu, domnule, nu e bine să mergem acum la București”. În consecință, am spus și noi că nu are rost să forțăm nota și să organizăm ceva fără socialiștii germani. E în regulă, o facem la Bruxelles. Venim altă dată la București. Mai bine așa.

Dacă așa stau lucrurile, atunci poate că „spațiul german”, european, în general, a transmis un mesaj societății românești?

Mie mi-e greu să cred că românii mai cred în sloganurile europene și ale unor conducători de acolo, din familia populară, când vorbesc de democrație și solidaritate. E greu de crezut, când lucrurile au fost impuse de o asemenea manieră. Cum poți să vorbești de democrație, când, de fapt, asta a fost politica pumnului în gură, în favoarea unei din părțile aflate în dispută, aici, în România. Iar asta a spus-o DW, nu eu.

Domnule ministru, zilele trecute ați abordat o problemă delicată. Anume că UE și SUA au devenit foarte interesate de situația din Moldova, în timp ce Rusia, pe fondul social și politic din România, a devenit interesată de „piesa din spatele Moldovei”, adică de București.

Există, într-adevăr, în desfășurare, și acest joc, care pare mai important pentru Germania și SUA, decât ceea se întâmplă în România în momentul de față. E părerea mea, s-ar putea să greșesc, dar vizita cancelarului acolo, urmată de o declarație atât de caldă și pozitivă din partea Administrației Americane ne arată că acela este un punct important pe agenda lor. Inclusiv faptul că Vocea Rusiei a încercat să exploateze la maximum sentimentele anti-occidentale, create prin forțarea jocului, de către reprezentanți ai Bruxelles-ului și ai SUA.

Spuneți-mi, vă rog, confruntarea politică din România a fost indusă ca parte a acestui „joc” sau a generat ea, prin amploare, un interes major actorilor politici precum UE, SUA și Rusia?

Eu am impresia că lucrurile au fost independente și, în acest fel, apare o dezvoltare care poate interfera cu șocul inițial. Probabil că unii știau, dar au preferat să țină pentru ei informația; mă refer la cei care sunt plătiți pentru treaba asta.

La final, vă întreb cum vi se pare declarația domnului Dan Voiculescu, privind posibilitatea unei noi suspendări a lui Traian Băsescu, în actualul context politic?

Este o opinie personală a domnului Voiculescu. El a și spus că nu are legătură cu o decizie USL, nici nu-l interesează. Eu personal n-o împărtășesc. O fi posibil, dar din punct de vedere politic nu mi se pare viabilă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?