NASA a publicat luni un video inedit în care se poate urmări un „bici solar” de circa 800.000 de kilometri, format pe suprafața Soarelui. Specialiștii sunt de părere că radiațiile emise de această formațiune solară vor ajunge pe Pământ și vor duce la formarea unor aurore boreale, scrie The Daily Mail.
Numită protuberanță soară, formațiunea luminoasă care se extinde de la suprafața Soarelui către coroană, sub forma unei bucle, a fost surprinsă cu ajutorul unui sonde spațiale numite Observatorul Dinamicii Solare.
În imaginile NASA poate fi observat un tip anume de protuberanță solară, cunoscută drept filament. Practic, este vorba despre niște nori de plasmă ceva mai reci formați pe fondul unor forțe magnetice instabile.
„Spre sfârșitul înregistrării, parte a filamentului pare a se desprinde de Soare, însă lungimea și forma par a rămâne neschimbate”, explică specialiștii NASA.
Înregistrarea a fost făcută între 6 și 8 august și cuprinde circa trei ore de filmare comprimate în jumătate de minut.
Luni, specialiștii au ajuns la concluzia că erupția a fost atât de puternică încât un nor de radiații va ajunge până pe Pământ. Norul va duce la formarea unei furtuni geomagnetice. Prin urmare, locuitorii din nordul continentului american vor avea ocazia să urmărească aurore boreale.