Capitalizarea de piață a Apple a ajuns mai mare decât valoarea tuturor companiilor listate la bursele din Spania, Portugalia, Irlanda și Grecia la un loc, sau decât toate acțiunile flotate în componența indicelui bursier MSCI China, potrivit unei analize Financial Times (FT), preluată de CNBC.com.
„Ce contează mai mult, zvonurile despre lansarea de săptămâna viitoare a iPhone 5, sau planul de salvare așteptat joi de la Banca Centrală Europeană? Speculațiile despre un iPad Mini sau încetinirea creșterii economice a Chinei? Numai o persoană care doarme în cort în fața unui magazin Apple ar putea susține că planurile companiei sunt mai importante. Însă, vorbind strict din punct de vedere financiar, valoarea de piață a Apple face ca aceste înbrebări să pară mai puțin prostuțe”, comentează FT într-o analiză privind capitalizarea gigantului american, devenit recent cea mai mare companie din istoria SUA.
Cu o capitalizare de 624 miliarde de dolari, Apple valorează cât jumătate din toate acțiunile de categoria A aflate în flotare liberă pe piețele chineze, care sunt restricționate investitorilor străini.
Fiecare angajat al Apple „valorează” 10 milioane de dolari. Acțiunile companiei se tranzacționează în prezent la 665 de dolari, față de cotațiile de 20-30 dolari întâlnite la mijlocul anilor ’90.
„Problema Apple în ziua de azi nu este mărimea capitalizării, care se încadrează în parametrii pieței, ci riscul specific sectorului IT, ca un competitor să scoată următorul gadget pe care îl dorește toată lumea. Pe termen lung Apple își va menține poziția doar dacă va continua să scoată produse care merită așteptate cu cortul în fața magazinului, ceea ce nu va fi un lucru ușor”, comentează jurnaliștii FT.
Apple va lansa săptămâna viitoare cel de-al șaselea model din familia de smartphone-uri a companiei, care se va numi cel mai probabil iPhone 5, potrivit informațiilor apărute pe surse în presa internațională. Potrivit zvonurilor din piață, compania pregătește și un „iPad Mini”, o variantă mai mică a tabletei iPad, cu diagonala de 7 inci și un preț pe măsură, care ar urma să intre în competiție directă cu produse precum Kindle Fire de la Amazon.com sau Nexus 7, dezvoltată de Asus și Google.