Cartea scrisă de un fost membru al trupelor speciale americane pe tema operațiunii care a condus la eliminarea lui Osama bin Laden conține informații sensibile și clasificate care ar necesita o acțiune judiciară, anunță Pentagonul, citat de AFP.
„Apreciem că această carte conține informații clasificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, George Little, referindu-se la cartea „No Easy Day”, care a fost publicată pe 4 septembrie.
Autorul ei, care a semnat-o cu pseudonimul Mark Owen, este unul dintre membrii „Team 6”, unitatea specială care a participat la operațiunea de eliminare a lui Osama bin Laden, pe 1 mai 2011.
În urmă cu câteva zile, juristul Pentagonului, Jeh Johnson, reamintea că Mark Qwen avea obligația de a nu divulga niciodată informații clasificate.
Autorul a povestit că bin Laden a fost ucis imediat de trupele de comando, deși Pentagonul susține că fostul lider Al-Qaida a fost împușcat abia în momentul în care a fugit pentru a lua ceva din camera sa, sugerând că acesta ar fi vrut să ia o armă. „Angajamentul de a nu divulga informații secrete este valabil și după ce un militar a părăsit serviciul activ”, precizează juristul Pentagonului.
Citește și CARTEA unui soldat CONTRAZICE informațiile oferite de SUA despre OSAMA BIN LADEN. În ce stare l-au găsit membrii Navy SEAL pe cel mai căutat om de pe planetă