Un tânăr în vârstă de 34 de ani, prins de polițiști în timp ce ridica două colete cu 129.000 de țigarete parașutate în localitatea vasluiană Viișoara dintr-un aparat de zbor venit din Republica Moldova, a fost arestat preventiv de Judecătoria Bârlad pentru contrabandă.
Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui, Oleg Dragu, bărbatul, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, a fost prins de oamenii legii în momentul în care lua, împreună cu o altă persoană încă neidentificată, două colete cu 129.000 de țigarete, parașutate în comuna Viișoara.
Pachetele fuseseră introduse ilegal în România, peste râul Prut, cu ajutorul unui aparat de zbor cu motor, apoi parașutate în anumite locuri stabilite de contrabandiști. Pentru localizarea lor, coletele aveau aplicate sisteme de tip GPS, fiind utilizat un receptor care, de altfel, a fost găsit de polițiști în comuna Viișoara.
„Cele 129.600 de țigarete erau ambalate în pachete cu timbre de Republica Moldova, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 65.000 de lei. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad și a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 29 zile sub acuzațiile de complicitate la contrabandă și deținerea în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 de țigarete”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.
Polițiștii Serviciului de Investigarea Fraudelor Vaslui vor continua cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz de contrabandă cu țigări.
Citește și 47 de percheziții în Constanța. Este vizată o grupare specializată în contrabanda cu țigări