Descoperirea care ar putea dovedi că NU există viață pe Marte

Descoperirea care ar putea dovedi că NU există viață pe Marte
Publicat: 10/09/2012, 18:02
Actualizat: 04/02/2019, 17:30

Prezența argilei pe Marte a fost interpretată ca o dovadă a faptului că planeta a cunoscut în trecutul ei un climat cald și umed, propice pentru apariția vieții. Însă, potrivit unui nou studiu, un mecanism cu totul diferit ar putea explica formarea acestor argile: erupțiile vulcanice, informează AFP.

Potrivit unei echipe de cercetători coordonată de Alain Meunier de la CNRS – Université de Potiers, argilele marțiene, denumite filosilicați, răspândite pe scară largă în emisfera sudică a planetei roșii, pot fi de origine magmatică și nu sedimentară, precum argilele terestre pe care le-au studiat în atolul Mururoa din Polinezia franceză. Dacă, într-adevăr, argilele au apărut în urma uei erupții vulcanice, șansele de a găsi viață pe Planeta Roșie sunt minime.

„Adeseori considerăm argilele drept un indiciu care semnalează indubitabil prezența apei lichide care alterează rocile. În realitate, argilele nu au nevoie de apă lichidă. Ele au nevoie de apă. Iar aceasta poate fi pur și simplu sub forma compusului chimic H2O”, a spus Alain Meunier, profesor de științe ale Pământului.

„Magma conține mult H2O. Gazul care iese prin craterele vulcanilor este alcătuit de altfel în mare parte din apă și CO2”, a adăugat el.

Argilele marțiene ar putea fi astfel rezultatul unei acțiuni de „degazare” a magmei. „După aceea, coacerea lavei este procesul care duce la sintetizarea mineralelor”, a explicat Alain Meunier.

Cercetătorii, al căror studiu a fost publicat duminică în revista Nature Geoscience, au aplicat asupra argilelor din atolul Mururoa metodele de analiză care au permis identificarea argilelor de pe Marte, grație spectroscoapelor aflate la bordul sateliților plasați pe orbita planetei Marte, Mars Express și Mars Reconnaissance Orbiter (MRO).

Lumina Soarelui, reflectată de suprafața lui Marte, este captată de aceste spectroscoape. Ea este întreruptă atunci când lungimile de undă sunt absorbite de minerale, furnizând astfel o „semnătură” proprie.

Aceeași metodă a fost aplicată asupra argilelor din Mururoa, formate prin precipitarea lavei. Ele prezintă aceeași semnătură ca și argilele marțiene, afirmă Alain Meunier.

Același mecanism special de formare a argilelor a fost descoperit și în alte regiuni de pe Terra, în special în bazinul Parana din Brazilia.

Dacă teoria avansată de echipa coordonată de Alain Meunier este justă, „acest lucru ar însemna că planeta Marte, aflată într-un stadiu primitiv, nu era așa de locuibilă cum se credea”, afirmă într-un comentariu care însoțește articolul din Nature Geoscience, Brian Hynek de la Universitatea Colorado din Statele Unite.

Prezența apei lichide este considerată drept una dintre principalele condiții pentru ca o formă de viață să poată să se dezvolte.

„Cercetările noastre se referă la primele sute de milioane de ani după formarea planetei”, a subliniat Alain Meunier, referindu-se la evenimentele petrecute pe Marte în urmă cu 3,7 miliarde de ani.

„Acest lucru nu înseamnă că viața nu a putut să apară pe Marte, însă ea nu a apărut în acel moment”, a adăugat profesorul francez.

„Doar măsurătorile de teren vor permite să obținem o concluzie despre originea argilelor marțiene”, consideră la rândul său Brian Hynek.

Într-un viitor apropiat, cele două rovere prezente pe Marte, Opportunity, ajuns pe planeta roșie în 2004 în craterul Endeavour, și Curiosity, care a coborât pe 6 august în craterul marțian Gale, ar putea furniza dovezi directe: cursa pentru descifrarea misterului ce înconjoară argilele marțiene a început deja între cei doi roboți ai NASA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună