Scrisoarea unei asistente medicale către un deținut condamnat pentru viol: „Tu ești lumea mea, ești cel mai bun om pe care îl cunosc”

Scrisoarea unei asistente medicale către un deținut condamnat pentru viol: Tu ești lumea mea, ești cel mai bun om pe care îl cunosc
Publicat: 09/10/2012, 20:29
Actualizat: 29/07/2014, 17:44

Daily Mail continuă dezvăluirile despre cazul Karen Cosford, o asistentă medicală de la o închisoare din Marea Britanie, care a făcut sex cu un deținut acuzat de viol. După ce actul s-a consumat, violatorul l-a anunțat de ispravă pe soțul femeii, gardian al închisorii, iar acesta și-a trimis nevasta în judecată.

Acum, a apărut o scrisoare de dragoste pe care Cosford (47 de ani) i-ar fi scris-o violatorului, Brian McBride, înainte să facă sex. „Vom face cea mai senzuală partidă de sex de care ai avut parte. Gândul că vei fi în mine îmi aduce un zâmbet. Știu că ne-a fost greu să fim împreună, dar am trecut peste toate. Nu mi-am dat seama cât de dor mi-e de tine până am plecat în concediu, mă gândeam doar la tine. Tu ești lumea mea acum și avem un viitor împreună. De-abia aștept să ne continuăm relația în afara acestui loc. Ești cel mai înțelegător, răbdător și bun om pe care îl cunosc, îți sunt devotată 100%”, a scris Cosford în scrisoare.

Asistenta neagă în continuare că ar fi întreținut relații sexuale cu McBride, condamnat la închisoare pe viață pentru viol. De asemenea, Cosford neagă și cea de-a doua acuzație, cea că i-ar fi făcut rost lui McBride de un telefon mobil, lucru interzis în închisoare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Testul făcut de Elon Musk în România pentru sateliții Starlink. Suntem singura țară din lume...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Ce tragedie. Marele actor a murit fulgerător
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Raluca Moianu, despre căsătoria surprinzătoare a fiicei sale la 19 ani: ”Asta este viața!”
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Temu și Shein, luate în vizor de mai multe țări din Uniu­nea Europeană