Președintele rus Vladimir Putin a confirmat marți că este pregătit să colaboreze cu republicanul Mitt Romney dacă acesta va fi ales președinte al Statelor Unite, adăugând nu fără ironie că apreciază sinceritatea acestui om care a numit Rusia „inamicul geopolitic numărul unu”, relatează AFP.
„Faptul că Romney ne consideră un inamic – este o bilă neagră -, însă faptul că el spune asta cu sinceritate și deschis arată că este un om drept și sincer – asta este o bilă albă”, a ironizat președintele rus, conform agenției oficiale de presă Itar-Tass.
„Chiar dacă Romney consideră Rusia inamicul numărul unu, dacă este ales președinte, desigur, noi toți și eu însumi vom colabora cu el ca șef de stat ales”, a adăugat el.
Săptămâna trecută, președintele rus a asigurat deja că va putea lucra alături de președintele american ales în noiembrie, subliniind totuși că de alegerea americanilor depinde calitatea relațiilor.
Marți. Putin a adăugat că declarațiile lui Mitt Romney au consolidat poziția Rusiei cu privire la scutul antirachetă al NATO în Europa.
„Sunt recunoscător că și-a formulat atât de clar poziția, deoarece a confirmat încă o dată că abordarea noastră cu privire la apărarea antirachetă este corectă”, a declarat el.
„Cred că nu ne-a convins numai pe noi, ci și comunitatea internațională și partenerii noștrii europeni”, a adăugat președintele rus.
Moscova consideră sistemul scutului antirachetă ca fiind o amenințare pentru securitatea sa, în pofida afirmațiilor contrare ale NATO.
Dacă va fi ales, Mitt Romney a afișat intenția de a se arăta mult mai puțin „flexibil” față de Moscova decât președintele democrat în exercițiu Barack Obama, pe care îl acuză că a fost prea conciliant cu Kremlinul.
În iunie, acesta a reafirmat că Rusia este un „adversar geopolitic” al Statelor Unite după ce a numit-o deja în martie „inamicul geopolitic numărul unu” al Washingtonului.