Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a recunoscut că rețeaua de socializare „a irosit doi ani” cu strategia pentru platformele mobile și a promis că problemele sunt aproape rezolvate, în primele comentarii publice după listarea companiei la bursă, în luna mai.
Zuckerberg a afirmat că una dintre cele mai mari greșeli ale Facebook a fost dezvoltarea aplicațiilor pentru smartphone-uri pe baza tehnologiei web-based HTML 5, în loc de a crea aplicații direct pe platformele iOS și Android ale Apple și Google.
„Este foarte dureros”, a declarat fondatorul Facebook la conferința TechCrunch Disrupt din San Francisco, potrivit Financial Times.
El a anunțat că Facebook va lansa în curând o aplicație nouă pentru sistemul de operare Android, după ce a introdus recent una pentru iPhone.
Zuckerberg a evitat să discute detaliile financiare ale listării la bursă, dar a afirmat că declinul puternic înregistrat de acțiuni este dezamăgitor.
Facebook a atins recent un minim de 17,73 dolari pe acțiune, cu peste 50% sub cotația de 38 de dolari din ziua listării. Marți, acțiunile rețelei de socializare au închis în urcare cu 3,3%, la 19,43 dolari, și au depășit 20 de dolari în sesiunea prelungită de tranzacționare datorită comentariilor directorului general.
Zuckerberg a arătat că Facebook integrează serviciile mobile în fiecare aspect al activităților și a efectuat mai multe schimbări interne, în dezvoltarea produselor, pentru a se concentra pe acest segment.
Șeful Facebook a spus că la un moment dat compania își va dezvolta activitățile în domeniul serviciilor de căutare, intrând astfel mai mult pe teritoriul Google.
„Înregistrăm 1 miliard de interogări pe zi și nici măcar nu ne străduim să le atragem”, potrivit lui Zuckerberg, care a precizat că majoritatea căutărilor sunt de persoane, dar și de companii și aplicații.
Întrebat despre impactul scăderii cotației acțiunilor asupra moralului și fidelității angajaților, Zuckerberg a spus că evoluția titlurilor „nu a ajutat”.
El a reiterat că Facebook se concentrează pe activități pe termen lung și că în trecut compania nu a fost una controversată.