TRAIAN BĂSESCU – PRIMA DECLARAȚIE DE LA COTROCENI DUPĂ SUSPENDARE. „Rămânerea în afara zonei euro ar fi o dramă”

TRAIAN BĂSESCU - PRIMA DECLARAȚIE DE LA COTROCENI DUPĂ SUSPENDARE. Rămânerea în afara zonei euro ar fi o dramă
Publicat: 13/09/2012, 21:27
Actualizat: 31/01/2019, 20:59

Președintele Traian Băsescu a declarat că aderarea României la spațiul Schengen nu poate fi conexată cu Raportul MCV. Totodată, el a adăugat că „ar fi o dramă” pentru țara noastră dacă nu am intrat în zona euro începând cu 2015.

„Ținta noastră pentru zona euro trebuie să rămână 2015. În acest moment nu avem niciun motiv să amânăm ținta de intrare în zona euroe – 2015. Este bine ca acest când trece să ne urcăm de la început în el. Riscul a sta să chibzuim politic, să mai cugetăm, este major și există riscul ca trenul să treacă și să nu mai revină prin gară”, a spus Traian Băsescu.

Președintele a subliniat că „România a ieșit slăbită” după referendum, dar instituțiile statului au rezistat la efortul la care au fost „supuse de majoritatea parlamentară”.

Traian Băsescu a precizat și ce tip de președinte va fi în continuare.

„Nu mă schimbă nimic, este greu să mă mai schimb după 61 de ani de viață. „Bucuroși le-om duce toate”, a răspuns președintele întrebat ce va face în cazul celei de-a treia suspendări. M-ați văzut pe mine agitat în ultima perioadă chiar și când eram la garaj?”, a spus președintele.

Gândul a transmis LIVE TEXT cele mai importante declarații ale președintelui Băsescu

♦ Mâine voi face o vizită de lucru la Bruxelles, o fac la cererea mea. Mă voi întâlni cu von Rompuy, președintele UE, Barroso, președintele Comisiei Europene și Reding comisarul pe justiție.

♦ Este de interes abordările pe care le are Comisia Europeană cu privire la acest raport special pe MCV. Raportul fiind determinat de evenimentele din 3 – 6 iulie și de tergiversările de după referendum, mesajul meu va fi unul precis și anume acela că instituțiile României au rezistat la efortul la care au fost supuse de majoritatea parlamentară. Nu este de neglijat sprijinul politic pe care l-au primit de la CE, lideri europeni, lideri NATO. Instituțiile au rezistat la aceste presiuni uriașe.

♦ Nu este de natură a ne favoriza că Parlamentul a respins solicitarea Parchetelor de a ridica imunitatea în vederea anchetelor pentru doi membri ai Parlamentului. Nu sunt de bun augur atacurile la justiție, nu este de bun augur angrenarea unor politicieni importanți în așa-numitele auto-denunțuri pentru participare la referendum. Se anchetează eventuale fraude și nicidecum, nu se pune sub semnul întrebării dreptul de a participa la referendum.

♦ Accesul în Schengen este o chestiune tehnică și nu poate fi conexat cu MCV.

♦ Proiectul ELI, derulat de Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, un proiect de cercetare de înalt nivel, este de interes accelarea procedurilor de aprobare a acestui proiect.

♦ Voi cere amânarea utilizării cu încă un an a fondurilor europene, din păcate momentul optim a trecut, nu știu dacă mai poate fi reluat subiectul. Eu am solicitat asta în Consiliul European din 23 mai, a urmat întâlnirea cu Barroso de la București și trebuia să fie ridicată, susținută solicitarea din Consiliul din 29 iulie. Să vedem dacă subiectul poate fi reluat convingător.

♦ Nu voi aborda problema fondurilor europene.

♦ Vreau să discut cu președintele Barroso și von Rompuy procesele de aprofundare în UE. Noi am adoptat Tratatul Fiscal, a devenit funcțional și mecanismul economic de stabilitate, iar acum se vorbește de uniunea bancară. Este în interesul României. România are o piață dominată de bănci din zona euro, pentru noi este un avantaj, chiar dacă este unul direct.

♦ Avem o singură rezervă ca procesul de realizare a uniunii bancare să nu se realizeze strict pentru statele din zona euro.

♦ Ținta noastră pentru zona euro trebuie să rămână 2015. În acest moment nu avem niciun motiv să amânăm ținta de intrare în zona euroe – 2015. Este bine ca acest când trece să ne urcăm de la început în el. Riscul a sta să chibzuim politic, să mai cugetăm, este major și există riscul ca trenul să treacă și să nu mai revină prin gară. Știu foarte bine care este abordarea și sunt state care nu mai au timp să stea după cei care nu pot lua decizii în timp util. Fac un apel la toate partidele ca în abordările europene să existe un deplin consens, pentru că altfel riscăm enorm. Nu trebuie să lași dubii la apartenența la UE, a unei solide care tinde și către realizarea unei uniuni politice. Din acest punct de vedere sunt un susținător al proceselor care se desfășoară.

♦ Am început să aud diverși analiști, diverși politicieni care se gândesc să vedem dacă ne interesează zona euro. Rămânerea în afara zonei euro ar fi o dramă pe termen mediu și lung. Este un tren pe care riscăm să nu-l mai prindem în viitor.

♦ La uniunea fiscală vom avea probleme, România nu își permite același nivel de fiscalitate ca Germania, Marea Britanie, acolo vom avea nevoie de perioadă de tranziție.

♦ Voi discuta cu doamna Reding despre populația romă. Problema se va rezolva prin educație.

♦ România a ieșit slăbită din acest conflict intern, ce s-a întâmplat la noi în perioada 3- 6 iulie, a generat o criză de încredere în România. A fost o pierdere mare și nu o vom acoperi cu declarații. România nu are o altă șansă de o intregrare cât mai profundă în UE. O țară ca România nu poate face față singură procesului de globalizare, va trebui să regândim toată Europa dacă vrem să ne protejăm cetățenii.

♦ Acesta este capitalismul, asta e viata, dacă vrem să tindem spre prosperitate.

♦ Mesajul meu pentru protestatari este un drept pe care cetățenii români și l-au câștigat acela de a protesta.

♦ Nu mă schimbă nimic, este greu să mă mai schimb după 61 de ani de viață. „Bucuroși le-om duce toate”, a răspuns președintele întrebat ce va face în cazul celei de-a treia suspendări.

♦ A surprins reacția oficialilor europeni din cauza necunoașterii Tratatului. Comisia reacționează la încălcarea Tratatului.

♦ Sunt mulți lideri europeni care au căzut sub 50%.

♦ Sunt parte a clasei politice și a ceea ce s-a întâmplat. Sunt lucruri la care nu voi renunța: independența justiției – și acum continuă tot felul de atacuri la adresa justiției, e de nenegociat orice imixtiune politică în structurile de siguranță națională și setul de obligații pe care îl are președintele. Azi mi-a venit acordul cu FMI, semnat de toți membri Guvernului și tentația a fost nici nu am fost aici când s-a negociat și am vrut să-l trimit guvernului fără semnătura mea. Am văzut că este nevoie de semnătura mea, nu-mi poate cere nimeni să renunț la atribuții. O să semneze acordul deși nu am avut nicio contribuție.

♦ M-ați văzut pe mine agitat în ultima perioadă chiar și când eram la garaj? Presupun că nu mi s-a adresat președintele Lituaniei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal