Licitația ANCOM pentru licențele telecom va continua și luni pentru frecvențele rămase nealocate

Licitația ANCOM pentru licențele telecom va continua și luni pentru frecvențele rămase nealocate
Publicat: 14/09/2012, 13:23
Actualizat: 30/09/2018, 02:38

Autoritatea de reglementare în telecom (ANCOM) va organiza, luni, a doua rundă suplimentară pentru alocarea frecvențelor rămase neadjudecate în urma celor patru runde de licitație organizate până în prezent, a anunțat instituția.

„În urma încheierii primei runde suplimentare organizate în cadrul licitației de spectru pentru alocarea frecvențelor în benzile de 800, 900, 1.800 și 2.600 MHz, Comisia de licitație a ANCOM anunță că va fi organizată o nouă rundă suplimentară luni, 17 septembrie, pentru alocarea blocurilor de frecvențe rămase nealocate în urma celor patru runde de licitațidumitree organizate până în prezent”, se arată într-un comunicat al instituției.

Licitația pentru spectru a început luni, 10 septembrie, când au avut loc două runde primare, la finalul cărora ANCOM a anunțat că procesul va continua a doua zi cu noi runde, în condițiile în care cererea a depășit oferta în cel puțin una dintre categorii.

A doua zi, autoritatea a anunțat că vineri, 14 septembrie, va fi organizată o rundă suplimentară pentru frecvențele rămase neadjudecate, după ce marți, în a doua zi de runde primare, cererea nu a mai depășit oferta în niciuna dintre benzile scoase la licitație.

Potrivit ANCOM, la rundele suplimentare pot participa toți ofertanții, indiferent dacă au obținut sau nu blocuri de frecvențe în urma rundelor primare, fiind însă aplicabile limitările privind dobândirea drepturilor de utilizare a spectrului.

În rundele suplimentare, fiecare ofertant poate licita pentru un pachet format din unul sau mai multe blocuri de frecvențe disponibile în aceste runde, depunând o ofertă în care indică prețul pe care este dispus să-l achite pentru achiziționarea respectivului pachet, cu anumite limitări.

Fiecare pachet reprezintă în sine o ofertă. Pentru fiecare pachet, oferta va preciza numărul de blocuri din fiecare categorie pe care ofertantul dorește să le achiziționeze, precum și prețul total al pachetului.

În cea de a doua rundă suplimentară, prețul ofertei nu va putea fi mai mic decât prețurile de pornire (taxa minimă de licență) pentru blocurile incluse în ofertă.

„După încheierea fiecărei runde suplimentare, Comisia stabilește combinația câștigătoare care este acea combinație de pachete conținute în ofertele valabile depuse în runda suplimentară care, luate împreună, au cea mai mare valoare dintre toate combinațiile posibile și îndeplinește următoarele condiții: în fiecare categorie nu sunt acordate mai multe blocuri decât sunt disponibile în categoria respectivă; combinația conține cel mult un pachet din partea unui ofertant; combinația asigură alocarea celui mai mare număr de blocuri dintre cele disponibile în toate categoriile”, se mai spune în comunicat.

La încheierea rundelor suplimentare vor fi determinate ofertele câștigătoare pentru blocurile rămase neadjudecate după rundele primare, ofertanții câștigători, precum și prețurile de bază pe care trebuie să le plătească aceștia.

Licitația se va încheia cu rundele de alocare, în care operatorii pot licita pentru locul dorit în bandă.

Operatorii care participă la licitație sunt 2K Telecom (controlată de fratele lui Sebastian Ghiță), Cosmote România, Orange România, RCS&RDS și Vodafone România.

ANCOM a scos la licitație drepturile de utilizare a frecvențelor în benzile de 800, 900, 1.800 și 2.600 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile – voce și date – pe o perioadă de 15 ani.

În cadrul procedurii, operatorii pot licita pentru două tipuri de licențe: pe termen lung (15 ani, valabile până în aprilie 2029) și pe termen scurt (1 an și trei luni, valabile până în aprilie 2014).

Pentru licențele pe termen lung, ANCOM scoate la licitație 42 de blocuri pereche de câte 5 MHz, dintre care 6 sunt în banda de 800 MHz, 7 în banda de 900 MHz, 15 în banda de 1.800 MHz și 14 în banda de 2.600 MHz, precum și 3 blocuri nepereche de câte 15 MHz în banda de 2.600 MHz.

Aceste licențe se vor acorda cu începere de la 6 aprilie 2014. Pentru licențiere pe termen scurt, ANCOM scoate la licitație 10 blocuri pereche de 2,5 MHz în banda de 900 MHz și 6 blocuri pereche de 5 MHz în banda de 1.800 MHz, resurse care sunt în marea lor majoritate folosite în prezent de Orange și Vodafone.

Prețul de pornire pentru fiecare bloc din cele patru benzi a fost stabilit prin hotărâre de Guvern. Astfel, fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz va avea un preț minim de 35 de milioane de euro, cele din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro, respectiv 10 milioane de euro per bloc în banda de 1.800 MHz și 4 milioane per bloc pereche și 3 milioane pe bloc nepereche în banda de 2.600 MHz.

Pentru blocurile care vor fi alocate pe perioade de 15 luni, valorile au fost stabilite la 1,7 milioane de euro în banda de 900 MHz și 800.000 euro în banda de 1.800 MHz.

Calculată după costul de pornire al licențelor, valoarea licitației depășește 700 milioane de euro.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...