Un consul român a fost implicat într-un scandal într-un restaurant din Roma, refuzând să achite nota de plată pentru că meniul comandat a fost adus cu întârziere, informează ziarul italian Il Gazzettino, citând martori, fără însă a preciza numele diplomatului.
Incidentul a avut loc vineri seară în restaurantul „Le Bistro”, aflat în incinta Hotelului „Royal Palace”, în apropierea „Pieței Spagna” din Roma.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, pe care publicația l-a prezentat a fi consul român, însoțit de o femeie, a fost nemulțumit că ospătarii nu aduseseră la timp comanda. Potrivit publicației, după ce băuse o sticlă de vin adusă înainte de mâncare, bărbatul a început să le reproșeze ospătarilor că a așteptat prea mult și că va pleca fără să plătească. „Eu sunt diplomat, am așteptat prea mult și nu voi plăti nimic”, le-a spus bărbatul ospătarilor, conform publicației Il Gazettino.
Imediat au izbucnit certuri și injurii între client și personalul restaurantului, patronul localului amenințând că va chema poliția.
Clientul s-a ridicat de la masă și a plecat la un alt restaurant, aflat în apropiere. Patronul primului restaurant a chemat poliția, încercând să recupereze măcar o parte din valoarea comenzii. Scena a fost observată de zeci de turiști care făceau fotografii. Potrivit Il Gazzettino, există martori care susțin că clientul agita un pașaport diplomatic românesc.
„La un moment dat, un domn a spus că a așteptat prea mult comanda și că pleacă. Comandase o porție de spaghete și două supe de pește”, explică, nemulțumit, Roberto Macrì, patronul hotelului în care se află restaurantul. Sticla de vin care fusese consumată costa nouă euro, iar patronul a insistat ca măcar aceasta să fie plătită. „Dar acel domn s-a ascuns în spatele pașaportului diplomatic, iar acest lucru este inacceptabil”, explică Macrì.
La sosirea poliției, după lungi discuții, clientul care s-a prezentat a fi diplomat român a plătit sticla de vin de nouă euro.