O a treia persoană din județul Dâmbovița a fost atacată de urs, sâmbătă, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Raluca Florescu, precizând că este vorba despre un bărbat care a fost rănit ușor.
Florescu a precizat că este vorba despre un bărbat care a mers la spitalul din Pucioasa.
Potrivit sursei citate, bărbatul a suferit zgârieturi la față, fiind în afara pericolului.
Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 57 de ani a fost rănită, după ce au fost atacate de un urs.
Incidentele au avut loc sâmbătă, într-un interval de aproximativ șase ore, în județul Dâmbovița, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localități fiind încevinate.
Ministerul Mediului va elibera, într-o oră, un mandat pentru capturarea ursului care a ucis un bărbat și a rănit o femeie din județul Dâmbovița, a anunțat Rovana Plumb, precizând că este posibil ca animalul să fie turbat.
„Într-o oră va fi emis mandatul pentru capturarea ursului. Din ceea ce îmi comunică specialiștii, asemenea cazuri sunt foarte, foarte rare. Este posibil ca animalul să fie turbat”, a afirmat Rovana Plumb.
Ministrul a spus că femeia rănită de urs în localitatea Buciumeni este rudă cu ea, spunând că speră că aceasta nu este în stare gravă.