Bucureștenii prinși că traversează prin locuri nepermise, amendați cu până la 210 lei

Bucureștenii prinși că traversează prin locuri nepermise, amendați cu până la 210 lei
Publicat: 17/09/2012, 19:12
Actualizat: 28/09/2018, 23:08

Bucureștenii prinși că traversează prin locuri nepermise vor fi amendați cu sume între 140 și 210 lei, în urma unor controale care au loc timp de două săptămâni, polițiștii atenționând că aproximativ 70 la sută dintre accidentele în care au fost implicați pietoni se produc din vina acestora.

„Acțiunile de acest gen au un rol preventiv, în condițiile în care aproximativ 70 la sută dintre accidentele în care au fost implicați pietoni se produc din vina acestora”, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, Andrei Codău, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Prevenire a Criminalității, pietonii își asumă încălcarea normelor rutiere imaginându-și că ei nu pot fi niciodată victimele unui accident.

Acțiunea Brigăzii Rutiere a Capitalei a început luni 17 septembrie și se va încheia în 30 septembrie, iar pietonii prinși că traversează neregulamentar vor primi amenzi între 140 și 210 lei.

Reprezentanții Brigăzii Rutiere au precizat că polițiștii nu vor fi deloc îngăduitori cu pietonii, pe care îi vor amenda ori de câte ori îi vor surprinde traversând neregulamentar.

Capitala are 17 „puncte negre” unde se produc cele mai multe accidente din cauza pietonilor care traversează neregulamentar, în primele șase luni ale anului au fost înregistrate în aceste locuri 165 de accidente grave, soldate cu 12 morți, în 66 dintre acestea fiind implicați pietoni peste 61 de ani.

„Punctele negre” sunt stabilite în urma analizelor care se fac la începutul anului , fiind acele locuri în care în anul precedent au avut loc cel puțin trei accidente din cauza traversării neregulamentare a pietonilor, declara pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.

În 66 dintre cele 165 de accidente rutiere grave au fost implicați pietoni cu vârste de peste 61 de ani. Dintre persoanele peste 61 de ani vătămate în urma accidentelor, 42 sunt femei și 24 bărbați. Șapte dintre aceștia au murit și alți 58 au fost răniți grav.

În opt accidente au fost implicați copii între unu și șase ani, în alte 16 – copii între 7 și 14 ani, iar 11 accidente s-au produs din cauza traversării neregulamentare a unor copii cu vârste între 15 și 18 ani.

Potrivit analizelor făcute, traversarea neregulamentară a pietonilor rămâne principala cauză de producere a accidentelor rutiere în Capitală. O treime dintre accidente sunt produse din cauza pietonilor care traversează prin locuri nepermise, a mai spus Ioana Stancu.

Având în vedere aceste analize, Brigada Rutieră a Capitalei a organizat în acest an mai multe acțiuni preventive în cele 17 „puncte negre” din Capitală, pentru conștientizarea pietonilor să traversele numai prin locurile marcate.

Cele 17 „puncte negre” sunt: Șoseaua București – Ploiești, zona Pasajului Băneasa (unde anul trecut au avut loc cinci accidente în care o persoană a murit și alte patru au fost rănite grav); Șoseaua Colentina nr. 2 – zona Bucur Obor (unde s-au produs zece accidente soldate cu patru răniți grav și șase răniți ușor); Bd. Iancu de Hunedoara nr. 2- 3 – zona Palatului Victoria (patru accidente, cu doi răniți grav și doi răniți ușor); intersecția Șoseaua Mihai Bravu – Șoseaua Iancului (trei accidente, un rănit grav și doi răniți ușor); Șoseaua Pantelimon nr. 301, 350 (trei accidente, un mort și doi răniți ușor); intersecția Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 7-9 – strada Aurel Vlaicu (trei accidente, doi răniți grav și un rănit ușor); intersecția Șoseaua Colentina nr. 26 – strada Doamna Ghica (trei accidente, doi răniți grav și un rănit ușor); Calea Călărașilor nr. 134, 137 (trei accidente, doi răniți grav și un rănit ușor); strada Câmpia Libertății nr. 31, 46 (trei accidente, trei răniți grav); strada Liviu Rebreanu nr. 6 (trei accidente, un rănit grav și doi răniți ușor); intersecția Șoseaua Mihai Bravu – Calea Vitan (trei accidente, doi răniți grav și un rănit ușor); intersecția Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești (cinci accidente, un rănit grav și patru răniți ușor); intersecția Bd. Gheorghe Șincai – Bd. Tineretului (trei accidente, doi răniți grav și un rănit ușor); str. Buzoieni nr. 2-4 (trei accidente, doi răniți grav și un rănit ușor); Calea Giulești nr. 127, 131 (trei accidente, un rănit grav și doi răniți ușor); intersecția Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea (trei accidente, un rănit grav și doi răniți ușor); Șoseaua Virtuții nr. 4, 6 (cinci accidente, trei răniți grav și doi răniți ușor).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
După ce a născut, o femeie și-a ascuns bebelușul într-un sertar. A rămas acolo timp...
„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Cum arată casa în care Mihai Petre și Elwira s-au mutat. Au un living spațios...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Carambol pe Autostrada A1. Șapte mașini au fost implicate și două persoane au fost rănite
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Silviu Prigoană n-ar fi avut niciun ban. „Dacă nu era Adriana, era Anonymus SRL”
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
”Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea” Ultima dorință a lui Andrei...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
De ce au respins inițial generalii germani planul de atac al Franței elaborat de Manstein?