Cum a reușit o femeie din Marea Britanie să-și îndeplinească dorințele după ce medicii au anunțat-o că mai are doar șase luni de trăit

Publicat: 18/09/2012, 19:15
Actualizat: 22/08/2013, 12:13

O femeie din Norwich, Marea Britanie, a reușit să își îndeplinească dorințele de o viață, după ce a întocmit o listă cu cele mai mari vise ale sale, cu șase luni înainte de a muri de cancer, scrie Daily Mail.

Melanie Swan Horton, de 47 de ani, a fost diagnosticată cu cancer de colon în 2010, după o serie de simptome pe care, inițial, le-a pus pe baza dietei pentru slăbit pe care o ținea. Întrucât boala s-a extins asupra altor organe interne, iar chimioterapia nu a dat rezultate, medicii au hotărât să întrerupă tratamentul, nemaifiind nimic de făcut. Femeii i s-a comunicat, în luna iulie a acestui an, că mai are doar șase luni de trăit.

Facebook

Departe de a se izola și de a își îndrepta gândurile doar către maladia care o va ucide, Melanie, mama unor gemene de 24 de ani, a făcut o listă cu toate ambițiile de o viață, lucruri pe care și-ar fi dorit să le trăiască în timpul rămas.

Facebook

Conștienți că nu vor reuși singuri în îndeplinirea acestora, apropiații au pus lista pe Facebook, făcând apel la toți cei care ar putea veni în ajutor.

Impresionați de povestea femeii, utilizatorii s-au mobilizat și au venit în sprijinul ei, reușind să îi îndeplinească dorințe pe care nici nu mai visa că le va vedea realizate: Melanie a învățat să danseze salsa, a participat la un festival de muzică, și-a vizitat părinții în Cipru și a realizat o ședință foto alături de fiicele sale.

„Am scris lista de dorințe pentru a mă ajuta să mă concentrez pe altceva, după ce mi s-a spus că mai am doar șase luni de trăit. (…) Nu m-am așteptat ca prietenii mei să o posteze pe Facebook, dar eu sunt foarte încântată că au făcut asta. Bunătatea și generozitatea prietenilor, cunoscuților și străinilor mi-au redat încrederea în lume. Este într-adevăr incredibil”, mărturisește Melanie, care mai spune că trăiește din plin fiecare clipă.

Facebook

Tot cu sprijinul apropiaților și al necunoscuților care au aflat de povestea femeii de pe Facebook, Melanie și-a îndeplinit cea mai arzătoare dorință: o plimbare cu limuzina.

„Festivalul de muzică a fost genial. Am avut nevoie de un scaun cu rotile, deoarece nu am putut sta în picioare toată ziua, dar a fost foarte distractiv”, povestește femeia, care a mai primit bilete la teatru, tratamente spa și ieșiri la restaurante exclusiviste. Una dintre aspirațiile sale a fost aceea de a face cât mai multe femei să conștientizeze pericolele cancerului de colon, prin răspândirea poveștii ei.

Facebook

Chiar dacă mai bine de jumătate dintre dorințe s-au îndeplinit, Melanie speră să ajungă la sfârșitul listei, starea ei de sănătate deteriorându-se mai repede decât preconizau doctorii.

„Cancerul mi-a luat multe lucruri, dar nu îl voi lăsa să distrugă aceste ultime săptămâni de distracție, alături de fiicele mele” mărturisește Melanie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?