Prima pagină » Magazin » Cântărețul Robbie Williams a devenit tată

Cântărețul Robbie Williams a devenit tată

Cântărețul Robbie Williams a devenit tată
Cântărețul britanic Robbie Williams a devenit tată pentru prima dată, la vârsta de 38 de ani, după ce soția lui a adus pe lume, marți, o fetiță, care a primit numele Theodora Rose, informează bbc.co.uk.

Cântărețul britanic Robbie Williams a devenit tată pentru prima dată, la vârsta de 38 de ani, după ce soția lui a adus pe lume, marți, o fetiță, care a primit numele Theodora Rose, informează bbc.co.uk.

Starul britanic s-a folosit de Twitter pentru a-și anunța fanii că soția lui, Ayda Field, a născut o fetiță.
„Slavă Domnului, Theodora Rose Williams, cunoscută și sub numele de Teddy, s-a născut la ora 15.33, pe 18 septembrie 2012, și a avut la naștere greutatea de 3,28 kilograme. Bebelușul, mămica și tăticul sunt cu toții extaziați. Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele voastre”, a scris cântărețul.

Fostul membru al grupului Take That dorea să asiste neapărat la nașterea fiicei sale și, aflat în prezent în turneu în Marea Britanie, a decis să închirieze un avion privat care să îi stea permanent la dispoziție, pentru a ajunge cât mai repede la Londra.
Anterior, starul declarase că dorește să își crească fiica în Marea Britanie și nu la Los Angeles, unde locuiește alături de soția lui, o americancă de origine turcă.

„Nu vreau ca bebelușul nostru să fie educat la Los Angeles, pentru că aș prefera ca ea să învețe emotivitatea și finețurile britanice. Vreau ca bebelușul meu să dețină pașaport britanic, dar încă nu am decis unde va crește copilul”, declara Robbie Williams, în urmă cu câteva săptămâni.

Robbie Williams și Ayda Field s-au cunoscut la puțin timp după ce cântărețul britanic s-a externat dintr-o clinică de tratare a dependenței de droguri, în anul 2007. Aceea a fost a doua internare a starului, prima având loc în 1995, la puțin timp după ce Robbie Williams a părăsit grupul Take That.

Robbie Williams a cerut-o în căsătorie pe Ayda Field în noiembrie 2009, în timpul unei emisiuni radiofonice din Australia. Înainte de nuntă, potrivit presei britanice, cântărețul ar fi convins-o pe viitoarea lui soție să semneze un contract prenupțial, pentru a-și proteja averea de aproximativ 100 de milioane de dolari, în eventualitatea unui divorț.

Robbie și Ayda s-au căsătorit în august 2010 în cadrul unei ceremonii spectaculoase, ce a fost organizată la vila pe care artistul britanic o deține la Los Angeles.
Starul britanic a vândut peste 60 de milioane de albume în timpul carierei sale de artist solo.