Apple este cel mai valoros brand din lume, evaluat la peste 100 miliarde de dolari, urmat la distanță de Coca-Cola și Microsoft, potrivit unui top realizat de eurobrand, potrivit căruia cele mai de valoare 10 mărci din lume aparțin companiilor americane.
Cel mai valoros brand din afara Americii este China Mobile, care se plasează abia locul 11 în topul global, cu o valoare estimată la 43,98 miliarde de dolari.
LVHM (Luis Vuitton Moet Hennessy) este compania europeană cu cele mai de valoare mărci, evaluate la 34,3 miliarde de dolari, pe locul 14 în top, căreia îi urmează Vodafone, 28,57 miliarde dolari, pe poziția a 17-a, și brandurile producătorului de bere ABInBev, cu 28 miliarde de dolari, pe locul 19.
Compania austriacă eurobrand, înregistrată la Viena, este specializată în servicii de consultanță și evaluare a mărcilor și patentelor.
Top 10 începe cu Apple, Coca-Cola (59,97 miliarde dolari) și Microsoft (53,97 miliarde dolari), urmate de IBM (52,63 miliarde dolari), care a făcut schimb de locuri cu Google (50,6 miliarde dolari).
Pe locul al șaselea se regăsește producătorul de țigarete Philip Morris (48,3 miliarde dolari), care a urcat de pe locul 10, urmat de Procter & Gamble (47,14 miliarde dolari) și McDonalds (45,84 miliarde dolari), în coborâre de pe șase.
Topul primelor 10 branduri globale este încheiat de Johnson & Johnson (44,66 miliarde dolari), care a avansat de pe poziția a 11-a, și operatorul american de telecomunicații AT&T (44,94 miliarde dolari).
Pepsi a ieșit din top 10, ocupând locul 12, cu o valoare a brandului estimată la 41,56 miliarde dolari.
Apple a înregistrat cea mai abruptă creștere a valorii estimative a brandului, de 43,9%, în timp ce media top 100 indică un avans de 5%. Cea mai abruptă depreciere a valorii brandului a fost înregistrată de HP, minus 28,3%. Samsung, principalul rival al Apple, a înregistrat o creștere de 39,7%, la 23 miliarde dolari, urcând de pe locul 44 pe pozția a 24-a în top.