Sute de agricultori și militanți veniți din mai multe țări din Europa, dintre care unii pe biciclete de la Munchen (Germania), au manifestat miercuri la Bruxelles pentru a apăra „o agricultură țărănească” în timp ce „o fermă dispare la fiecare două minute în Europa”, relatează AFP.
Însoțiți de tractoare sau de biciclete, aproximativ 300 de manifestanți ai „Good Food March” s-au adunat în fața Comisiei Europene, iar o delegație a fost primită de comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a constatat un jurnalist AFP.
„Am făcut 900 de kilometri pe bicicletă de la Munchen pentru a le cere oficialilor europeni să apere o reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) care susține țăranii adevărați și nu lobbyurile agroalimentare”, a mărturisit Regina Holloh, o crescătoare germană de capre.
Acesta se vrea „primul marș cetățenesc privind PAC”, politică a cărei reformă se află în prezent în discuție la Bruxelles.
„Este timpul ca oficialii noștri să conștientizeze gravitatea situației. O fermă dispare la fiecare două minute (…) și, în acest ritm, toți țăranii sunt amenințați”, a declarat Xavier Delwaert, unul dintre coordonatori.
El a justificat participarea limitată la manifestație, care „aduna mai multe mii de persoane cu câțiva ani în urmă”, prin „demobilizarea agricultorilor, care sunt epuizați”.
În prezent, cele 27 de state membre UE sunt angajate în negocieri dure asupra proiectelor Comisiei Europene, care propune o Politică Agricolă Comună mai echitabilă, plafonând subvențiile și condiționând o parte din ajutoare de protejarea mediului.
Gaidau Ion, [email protected]