Termenul înaintat de Ministrul Economiei privind repornirea Oltchim. Chițoiu:”Nu toți salariații vor beneficia de ajutorul social”

Termenul înaintat de Ministrul Economiei privind repornirea Oltchim. Chițoiu:Nu toți salariații vor beneficia de ajutorul social

Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că așteaptă repornirea Oltchim într-o perioadă cuprinsă între două și patru săptămâni, precum și un investitor strategic pentru privatizare, capabil să preia combinatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am discutat cu conducerea combinatului, care are un plan de redeschidere treptată a instalațiilor. Aștept redeschiderea Oltchim într-o perioadă cuprinsă între două și patru săptămâni. Trebuie menționat însă că este nevoie de un credit de 20 de milioane de euro pe care ni-l poate asigura o bancă comercială în urma depunerii unei garanții a statului român la EximBank. Dar, evident, aici vom face o notificare către Comisia Europeană. Din informațiile noastre ar fi deja mai mulți investitori interesați să depună ofertele pentru combinat, firme din Vest, mă refer. Și cele două firme românesti care și-au retras momentan oferta pentru a veni cu îmbunătățiri la ea mâine (n.r. – joi). Vineri, în jurul prânzului, vom ști numele celui care va câștiga licitația de la Oltchim”, a declarat Daniel Chitoiu.

Ministrul Economiei a mai precizat că ajutorul social de 1.400 de lei va fi primit doar de angajații Oltchim care au salariul sub cel mediu brut pe economie.

„Nu toți salariații vor beneficia de acest ajutor social.Vor beneficia doar cei care au salariul sub salariul mediu brut pe economie care este de aproximativ 2.100 de lei. În ceea ce privește restantele salariale,se vor achita din creanțele pe care alte firme le au la Oltchim”, a conchis Chitoiu.

Liderul protestatarilor de la Oltchim, Corneliu Cernev, a declarat că a fost discutat un plan de rezervă în cazul în care procesul de privatizare nu se concretizează, iar pentru repornirea instalațiilor se va apela „la fondul de rezervă al Guvernului”.

La ora transmiterii acestei știri, întîlnirea dintre ministrul Daniel Chitoiu, conducerea combinatului și reprezentanții salariaților s-a încheiat fără incidente, ședința desfășurându-se în prezența a peste 200 de angajați ai societății, timp de aproape trei ore.

Guvernul a decis, miercuri, ca angajații Oltchim să primească ajutoare sociale de urgență în sumă de câte 1.400 lei, în două tranșe, din fondurile Ministerului Muncii, pentru a preveni noi probleme sociale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, decizia a fost luată ca „o plasă de siguranță” pentru o perioadă de două-trei luni, până când Oltchim va fi preluată efectiv de către un investitor care ar urma să fie selectat prin licitația programată pentru vineri.

Câteva sute de angajați ai Oltchim au protestat pe parcursul săptămânii trecute în fața pavilionului administrativ al instituției, cerând plata salariilor restante de două luni, identificarea fondurilor necesare repornirii instalațiilor și plății datoriilor către Electrica, orecum și demisia liderului sindical Mihai Diculoiu. Un număr de 15 angajați au intrat în greva foamei, acțiune încheiată vineri.

Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunțat, luni, șeful OPSPI, Remus Vulpescu, care a precizat că până pe data de 22 septembrie trebuie informați reprezentanții FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.

Decizia președintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ține cont de trei acțiuni în instanță depuse de președintele PP-DD, Dan Diaconescu: una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acționarilor Oltchim și două vizând suspendarea și anularea procedurii de privatizare și a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.

Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, președintele PP-DD, Dan Diaconescu, și omul de afaceri Ștefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex și Aisa Invest din Cluj.

Omul de afaceri Ștefan Vuza a decis să retragă documentele pentru preluarea Oltchim, depuse luni prin intermediul Chimcomplex și Aisa Invest, și să înainteze joi o singură ofertă, îmbunătățită.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că situația Oltchim nu este una fericită, deoarece o ofertă este „exotică”, iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul.

Începerea negoicierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiție pentru aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internațional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Șeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunțat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiții nu este îndeplinită.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal