INFOGRAFIC: Ce nu știai despre aur. Câte tone de metal prețios au fost exploatate până acum în întreaga lume

INFOGRAFIC: Ce nu știai despre aur. Câte tone de metal prețios au fost exploatate până acum în întreaga lume
Publicat: 21/09/2012, 11:02
Actualizat: 21/03/2019, 02:49

La nivel mondial, până în momentul de față, au fost exploatate 167.000 de tone de aur, cantitate cu care se pot umple doar 120 de containere de dimensiune standard, informează Business Insider, citând date făcute publice de către reprezentanții fondului de investiții Trustable Gold.

De asemenea, cea mai mare navă comercială din lume ar putea să depoziteze de trei ori greutatea totală a aurului extras până în momentul de față, iar valoarea totală a aurului disponibil este egală cu jumătate din datoria publică a Statelor Unite ale Americii (SUA), aproximativ 15.000 de miliarde de dolari în anul 2011.

Potrivit aceleiași surse, cinci grame de aur pot fi extrase dintr-o rocă cu o greutate de 1.000 de tone.

Cei de la Tristable Gold explică și că dacă am avea la dispoziție tot aurul din lume am putea să acoperim întreaga suprafață a Elveției cu o foiță de aur cu o grosime de 100 de nanometri sau am putea acoperi de două ori suprafața statului american New Jersey, al patrulea cel mai mare din SUA.

Folosind 60 de tone de aur am putea realiza și un cablu destul de lung care ar putea să ajungă de pe Pământ până la Soare.

Rezervă de 4.000 de tone de aur în 2011

Anul trecut, rezerva de aur a fost de 4.000 de tone, dintre care 1.600 de tone au provenit din aur retopit și 2.800 de tone au provenit din exploatarea zăcămintelor. De asemenea, anual acest metal prețios este folosit în realizarea bijuteriilor, pentru investiții și în domeniul tehnologiilor.

Infografic: Ce nu știai despre aur (Click pentru a mări)

FOTO: Business Insider

Într-un singur an 1.960 de tone de aur sunt folosite pentru realizarea bijuteriilor, echivalentul necesar pentru fabricarea a circa 26 de milioane de ceasuri din aur. Alte 1.640 de tone de aur sunt investite anual, cantitate echivalentă cu circa 50 de milioane de monede realizate din acest metal prețios.

În domeniul tehnologiilor sunt folosite, de asemenea, anual 460 de tone de aur, dintre care 10% sunt utilizate în cabinetele medicilor dentiști. Din această cantitate de metal prețios se pot realiza circa 25 de milioane de coroane dentare și de plombe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×