Cât au costat cele 18 ținute cu care Kate Middleton a făcut senzație în Orient. GALERIE FOTO

Publicat: 23/09/2012, 14:45
Actualizat: 29/07/2014, 23:25

După ce o lume întreagă a văzut-o dezbrăcată, în niște poze făcute de un paparazzo, Kate Middleton a reușit să reîntoarcă atenția presei la hainele pe care le poartă, ducesa remarcându-se prin ținutele purtate în timpul turneului pe care l-a făcut în Extremul Orient, alături de prințul William.

Daily Mail scrie că Ducesa de Cambridge a etalat 18 ținute sofisticate în fața localnicilor din zonele prin care a trecut, dar și în fața oficialilor cu care s-a întâlnit pe durata vizitelor.

Acestea au variat de la o rochie de la Jaeger în valoare de numai 75 de lire (aproximativ 93 de euro) până la o ținută realizată de celebrul Alexander McQueen, a cărei valoare este estimată la 4.000 de lire sterline (aproximativ 5.000 de euro).

Jurnaliștii britanici estimează că ținutele purtate de soția prințului William în turneul oriental de nouă zile ar fi costat, în total, aproximativ 20.000 de lire sterline, adică 25.000 de euro.

În prima zi a turneului, Kate a mers la o grădină de orhidee din Singapore, unde a purtat o rochie JENNY PACKHAM, evaluată la 800 de lire sterline (aproximativ 1.000 de euro). Pantofii marca LK Bennett pe care îi avea în picioare costă 195 de lire (circa 245 de euro).SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În aceeași zi în care l-a cunoscut pe președintele Republicii Singapore, Kate a optat pentru o rochie cu imprimeu, semnată de PRABAL GURUNG, al cărei preț este de 1.228 de lire (aproximativ 1.535 de euro). Ducesa a asortat rochia cu un clutch semnat de designerul indian Anya Hindmarch, în valoare de 450 de lire (aproximativ 560 de euro) și cu o pereche de pantofi Prada, în valoare de 390 de lire (490 de euro).SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În cea de-a doua zi a vizitei în Singapore, Kate a purtat o rochie marca ALEXANDER MCQUEEN, în valoare de 1.300 de lire (1.626 de euro). De asemenea, britanica a purtat o pereche de pantofi cu platformă de 245 de lire (aproximativ 300 de euro), pe care i-a asortat cu un clutch de Russell and Bromley, achiziționat la același preț ca pantofii.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Tot în Singapore, Kate a vizitat un centru de copii cu dizabilități, purtând un costum RAOUL, de 598 de lire sterline (750 de euro), pe care l-a asortat cu pantofii LK Bennett.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În aceeași zi în care a vizitat centrul de copii, s-a schimbat într-o rochie ERDEM cu imprimeu floral, al cărei preț este de 895 de lire (peste 1.100 de euro), pe care a purtat-o cu un clutch liliachiu și cu pantofii Jaeger.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În cea de-a treia zi a vizitei, Kate a fost în Kuala Lumpur, unde a ținut un discurs la un spital, purtând o altă rochie JENNY PACKHAM, evaluată la 1.695 de lire (2.120 de euro), pe care a asortat-o cu pantofii LK Bennett.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În aceeași zi, Ducesa s-a schimbat într-o altă rochie semnată ALEXANDER MCQUEEN, al cărei preț atinge 5.000 de lire ( 6.200 de euro). Rochia a fost accesorizată cu un clutch de 180 de lire (225 de euro), marca Wilbur and Gussie, cu o brățară de 420 de lire (525 de euro) și o pereche de cercei în valoare de 80 de lire (în jur de 100 de euro), ambele de la casa de bijuterii Catherine Zoraida.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Ducesa de Cambridge a vizitat o moschee din Kuala Lumpur, unde, conform obiceiului, s-a descălțat de pantofi. Kate a purtat aici o rochie BEULAH, în valoare de 895 de lire (peste 1.100 de euro).SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În ziua în care a vizitat un areal protejat din Malaezia, Kate a ales o bluză ZARA, care nu depășește 20 de lire (25 de euro), restul ținutei fiind compus dintr-o pereche de pantaloni bej, o pereche de bocanci și o curea maro.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

După ce a aterizat în Insulele Solomon, Ducesa s-a îmbrăcat cu o rochie TAV PACIFIC, care costă 245 de lire (în jur de 300 de euro). În picioare purta o pereche de sandale cu platformă semnate Stuart Weitzman, în valoare de 230 de lire (aproximativ 280 de euro), în urechi avea o pereche de cercei de 36 de lire (45 de euro), iar la mână purta o brățară de 240 de lire (circa 300 de euro).SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Când a ajuns pe aeroportul din Honiara, Insulele Solomon, ducesa avea pe ea o rochie JONATHAN SAUNDERS, de 840 de lire (1.050 de euro), o pălărie Jane Taylor și pantofii LK Bennett.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Rochia galbenă marca JAEGER, pe care o poartă Kate în fotografia de mai sus, a fost redusă de la 180 de lire (225 de euro) la 75 de lire (93 de euro). Ducesa a asortat și această ținută cu pantofii cu toc de la LK Bennett.SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Nevasta prințului William s-a plimbat desculță printre localnicii din Insulele Solomon, purtând o rochie MULBERRY, în valoare de 595 de lire (744 de euro). SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

În ultima zi a turneului, Catherine a purtat această rochie galbenă cu broderie florală, pe care a asortat-o cu platformele de la Stuart Weitzman. SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?