Premiile „Nobel de râs”. Care sunt câștigătorii de anul acesta

Premiile Nobel de râs. Care sunt câștigătorii de anul acesta
Publicat: 23/09/2012, 15:39
Actualizat: 19/08/2014, 23:10

Premiile „Nobel de râs” (Ig Nobel) au fost decernate la sfârșitul acestei săptămâni, la Harvard, Massachussets, informează Agerpres. Pe lista câștigătorilor se află Joseph Keller, Raymond Goldstein, Patrick Warren și Robin Ball, aceștia obținând premiul la categoria „Fizică”, pentru „calculul echilibrului forțelor care determină mișcarea părului dintr-o coadă de cal la om”.

La categoria „Psihologie”, cercetătorii Anita Eerland, Rolf Zwaa, și Tulio Guadalupe au obținut premiul pentru studiul potrivit căruia Turnul Eiffel pare mai mic în momentul în care o persoană se apleacă spre stânga. Un alt premiu neobișnuit l-a obținut firma UGS, aceasta fiind răsplătită pentru că a transformat vechile muniții ruse în diamante.

Johan Pettersson, care a reușit să explice de ce „în unele case din Anderslov părul oamenilor s-a înverzit”, a primit premiul pentru chimie, iar Frans de Waal și Jennifer Pokomy au obținut titlul în anatomie pentru că au descoperit că cimpanzeii „pot recunoaște alți cimpanzei doar dacă se uită la fundurile lor”.

Premiile Ig Nobel au fost create în 1991 de organizația improbable Research, în scopul de a răsplăti faptele care în prima fază amuză, însă apoi îi fac pe oameni să sreflecteze. Organizatorii doresc să premieze originalitatea și imaginația.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu