MDRT nu a avizat demolarea Halei Matache, aflată pe traseul magistralei Buzești-Berzei

MDRT nu a avizat demolarea Halei Matache, aflată pe traseul magistralei Buzești-Berzei
Publicat: 24/09/2012, 15:30
Actualizat: 27/09/2018, 20:07

Oprescu a declarat, joi, că trebuie lămurită situația cu Hala Matache, pentru că în proiectul magistralei rutiere Buzești – Berzei sunt cheltuieli fantastice, precizând că hala va fi mutată „exact cu 37 de metri și 20 de centimetri mai încolo”.

Marcel Boloș, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), s-a întâlnit luni cu reprezentanți ai ONG-urilor din Platforma pentru București, care și-au exprimat opiniile legate de anumite proiecte urbanistice din Capitală, printre care și cel care vizează zona Matache.

„Cele două părți au discutat despre modalitățile în care planurile de dezvoltare urbanistică ale Capitalei pot fi puse în aplicare cu respectarea principiilor de dezvoltare durabilă, a patrimoniului deja construit și protejarea mediului. Secretarul de stat Marcel Boloș a declarat că MDRT va acționa în conformitate cu prevederile legale și cu atribuțiile pe care le are, astfel încât interesele cetățenilor în materie de dezvoltare urbanistică să fie corect reprezentate”, se arată într-un comunicat al MDRT.

Astfel, el a propus inițierea unei ședințe comune a specialiștilor din MDRT, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Primăria Capitalei, pentru a dezbate soluția tehnică prin care Hala Matache va fi integrată în proiectul diametralei Buzești-Berzei-Uranus.

„Fac precizarea că ministerul nostru nu a avizat demolarea Halei Matache; noi am fost de acord cu revizuirea avizului strict în privința mutării Halei Matache în condițiile obținerii avizului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, atât la faza de plan urbanistic zonal, cât mai ales la stabilirea soluției tehnice specifice adoptate”, a afirmat Boloș.

Potrivit Asociației Salvați Bucureștiul, în urma negocierilor din iulie 2011 dintre Primăria Capitalei, Ministerul Dezvoltării și ONG-uri s-a convenit ca municipalitatea să continue lucrările blocate pe axa nord-sud a proiectului Berzei – Buzești cu condiția ca Hala Matache să nu fie mutată.

Ministerul Dezvoltării a emis în acest sens un aviz în februarie 2012, însă Primăria Capitalei a solicitat modificarea acestuia pentru demolarea Halei Matache și reconstruirea ei pe alt amplasament, potrivit Asociaței Salvați Bucureștiul, care a anunțat, pentru luni, organizarea unui miting în fața sediului MDRT.

Hala Matache se află pe traseul proiectat al noii magistrale rutiere Buzești-Berzei. Ca urmare a dezbaterii inițiate de specialiști și reprezentanți ai societății civile, proiectul inițial de mutare a imobilului a fost sistat anul trecut, urmând a se găsi o soluție urbanistică de prezervare a monumentului pe actuala poziție. Prin urmare, monumentul a fost trecut în conservare, responsabilitatea pentru paza și integritatea acestuia revenind Primăriei Capitalei.

Proiectul diametralei Buzești-Berzei-Uranus a fost contestat, de la începutul investiției, de către mai multe ONG-uri, care au criticat felul în care au fost făcute exproprierile și au fost date autorizații de demolare pentru imobile cu statut de monument istoric sau din zone protejate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...