Diaconu se va adresa lui Reding și CEDO cu privire la situația sa de incompatiblitate

Diaconu se va adresa lui Reding și CEDO cu privire la situația sa de incompatiblitate
Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, că se va adresa printr-o scrisoare comisarului european Viviane Reding, pentru a-i prezenta situația în care se află și are în vedere sesizarea CEDO în ceea ce privește sancționarea sa cu pierderea mandatului de către ICCJ.
Publicat: 24/09/2012, 16:49
Actualizat: 28/09/2018, 22:18

„Mâine cred am să formulez o scrisoare către doamna Reding și să explic cum s-a procedat, cum am procedat eu aici, în Parlamentul României, când am venit în acest hol, m-am adresat în scris ca să-mi răspundă dacă am vreo problemă de orice fel. Mi-a răspuns că nu. Exact așa se procedează și în Parlamentul European și întreb dacă acolo trebuie să mai treci și pe la alt ghișeu care se numește ANI, și dacă da, atunci să știm și noi”, a spus Diaconu.

De asemenea, el a precizat că intenționează să utilizeze și o altă cale de atac, anume cea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

„Un principiu de drept este că nu poți să pedepsești, să sancționezi pe cineva pentru o vină care aparține unui terț sau altcuiva”, a explicat Diaconu.

Senatorul PNL a mai precizat că nu se ține legat de nimic în Senat.

„Eu nu m-am urcat în niciun tramvai fără bilet, niciodată. Deci, nu vreau să se considere în vreun fel că eu m-am urcat în acest tramvai fără bilet, că am stat aici fără bilet. Eu nu sunt vinovat de nimic, am aplicat exact legea”, a adăugat Diaconu.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a formulat o contestație în anulate împotriva deciziei ICCJ și solicită Biroului Permanent al Senatului să amâne discuțiile legate de incompatibilitatea sa până la soluționarea cauzei, termenul de judecată fiind 10 aprilie 2013.

Diaconu a depus la Biroul Permanent al Senatului un certificat de grefă eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se arată că senatorul PNL „a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr 3104 din 19.06.2012 pronunțată de ICCJ”.

De asemenea, se precizează că primul termen de judecată este 10 aprilie 2013.

În același timp, senatorul PNL a solicitat conducerii Senatului „amânarea oricărei discuții sau măsuri referitoare la punerea în aplicare a incompatibilității stabilite de ANI până la soluționarea căii de atac”.

La finalul ședinței Biroului Permanent de luni, vicepreședintele Senatului Petru Filip a declarat că solicitarea lui Diaconu a fost înaintată Comisiei juridice spre analiză, după care se va lua o decizie legată de înscrierea pe ordinea de zi a plenului a subiectului legat de încetarea mandatului senatorului PNL.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că va candida pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Diaconu a precizat că va candida în același colegiu în care a fost ales și în 2008 și că nu va demisiona din Parlament în urma deciziei de incompatibilitate.

Mircea Diaconu a susținut că interdicția de a ocupa funcții publice nu se aplică în cazul drepturilor electorale – de a alege și de a fi ales.

Biroul Permanent a decis, în urmă cu o săptămână, amânarea discuției privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL, pentru lămuriri suplimentare din partea ICCJ.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan și funcția de director al Teatrului Nottara din București. ANI a reclamat totodată și un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziția de director al teatrului, a promovat-o pe soția sa în funcția de regizor artistic al instituției, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soția sa”.

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoștință de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi și-a dat demisia din funcția de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanței supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator și director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declarați în incompatibilitate trebuie să renunțe la funcția pe care o ocupă și nu mai pot fi aleși sau numiți într-o funcție publică timp de trei ani.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună