Medicamentele neesențiale, ieftine, cu valoare până în 10 lei, cum ar fi expectorantele, vor fi eliminate din noua listă de compensate, deoarece pot fi susținute de asigurat, dar costă fondul de sănătate aproape 20 milioane de euro anual, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.

„Pachetul de bază (al asigurărilor de sănătate – n.r.) va răspunde unei întrebări esențiale: pentru ce risc ne asigurăm? Pentru cel major, adică pentru o boală la care nu ne putem permite tratamentul – cancer, diabet etc., sau pentru cel minor, cum ar fi tratamentul unei afecțiuni respiratorii”, a mai spus Cepoi, la conferința ZF Pharma Summit 12.
Cu același prilej, ministrul Sănătății s-a arătat îngrijorat de lipsa de interes față de noua Lege a Sănătății de care ar da dovadă, în opinia lui, opinia publică, asociațiile profesionale și de pacienți și sindicatele.
„Avem foarte puține propuneri la proiectul pus în dezbatere. Propunerile pe care le putem lua în considerare sunt de formă, și nu de fond. Avem și propuneri care nu au legătură cu Sănătatea, ca de exemplu cererea de desființare a Institutului Cultural Român sau să adăugăm Bibila odată cu jurământul lui Hipocrate”, a mai spus Vasile Cepoi.
Ministrul Sănătății a reafirmat că, în conformitate cu înțelegerile dintre autoritățile române și organismele internaționale, Legea Sănătății ar trebui să intre în dezbaterea Parlamentului în prima parte a lunii decembrie.