Corlățean anunță la ONU că va declanșa o dezbatere internă privind competența obligatorie a CIJ

Corlățean anunță la ONU că va declanșa o dezbatere internă privind competența obligatorie a CIJ
Publicat: 25/09/2012, 11:12
Actualizat: 29/07/2014, 19:05

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a anunțat luni, la Adunarea Generală a ONU, că va declanșa o dezbatere internă privind posibilitatea acceptării de către România a competenței obligatorii a Curții Internaționale de Justiție (CIJ) de la Haga.

Șeful diplomației a participat la masa rotundă ministerială „Mijloace pașnice de soluționare a diferendelor. Rolul Curții Internaționale de Justiție și al Curții Permanente de Arbitraj”, desfășurată cu ocazia deschiderii lucrărilor Reuniunii la nivel înalt pe tema statului de drept, din cadrul sesiunii Adunării Generale, informează un comunicat MAE.

Corlățean a declarat că România este un „ferm susținător al rolului pe care Curtea Internațională de Justiție și Curtea Permanentă de Arbitraj îl joacă în promovarea respectării dreptului în relațiile internaționale”.

El a evocat experiența recentă a României în cadrul procedurilor din fața Curții Internaționale de Justiție, fiind exprimată satisfacția pentru Hotărârea Curții din 3 februarie 2009 în cazul „Delimitarea maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)”, hotărâre adoptată în unanimitate de Plenul CIJ. „Hotărârea a reprezentat o dovadă că soluționarea diferendelor prin justiția internațională este o alternativă viabilă atunci când discuțiile bilaterale prelungite nu oferă soluție acceptabilă ambelor părți și poate facilita efortul de eliminare a aspectelor sensibile de pe agenda politică bilaterală”, a mai spus Corlățean.

CIJ este organul principal judiciar al ONU și una dintre cele mai importante și respectate instanțe internaționale.

Competența obligatorie a CIJ poate fi recunoscută, de orice stat, printr-o declarație unilaterală înaintată Secretarului General ONU, cu privire la orice litigiu juridic în relația cu orice stat care acceptă, la rândul său, jurisdicția obligatorie.

În cazul „Delimitarea maritimă la Marea Neagră”, competența Curții fusese stabilită numai cu privire la acest litigiu, printr-o clauză specială a acordului conex Tratatului politic de bază româno-ucrainean din 1997.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?