ELEV ÎNJUNGHIAT ÎN CLASĂ

ELEV ÎNJUNGHIAT ÎN CLASĂ
Publicat: 26/09/2012, 12:35
Actualizat: 05/02/2019, 01:18

Un copil de 13 ani, elev în clasa a VII-a la Școala Generală din localitatea hunedoreană Brănișca, a fost rănit de către un coleg de clasă, care l-a înjunghiat cu un cuțit, în timpul cursurilor, primele date arătând că agresorul ar avea probleme psihice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Hunedoara, directoarea școlii din Brănișca a depus, miercuri, o plângere la Poliție, sesizând că în urmă cu o zi un elev de 13 ani și-a înjunghiat un coleg.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, Bogdan Nițu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că polițiștii au început cercetările împotriva copilului care și-a înjunghiat colegul, sub acuzațiile de lovire și port ilegal de cuțit.

Elevul înjunghiat are răni superficiale, care nu îi pun viața în pericol, iar miercuri acesta a venit la școală.

La rândul său, primarul comunei Brănișca, Teodor Lazăr, a confirmat incidentul, precizând că agresorul are probleme medicale, având un certificat de handicap. Copilul face parte dintr-o familie dezorganizată și este cercetat în mai multe dosare penale pentru furt.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul care și-a înjunghiat colegul are probleme psihice, iar părinții copiilor din localitate ar fi cerut de mai multe ori ca acesta să nu fie primit în școală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Putin a dat ordin. S-a activat în toată Rusia. Decizie în premieră absolută
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?