Omul de afaceri Dan Adamescu va sponsoriza prin intermediul Astra Asigurări echipa de fotbal Oțelul Galați cu suma de 10 milioane de euro în următorii 5 ani.
„Contractul de sponsorizare stipulează că brandul Astra Asigurări va fi promovat pe stadionul echipei din Galați, pe site-ul și publicațiile echipei. De asemenea, brandul sponsorului va fi prezent pe tricouri (…). În schimb, Astra Asigurări va oferi susținere financiară”, se arată într-un comunicat transmis de Astra.
Clubul Oțelul Galați a fost preluat în 14 septembrie de The Nova Group, firmă controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, se menționează în comunicat.
Astra Asigurări a fost înființată în anul 1991 și are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%.
The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate de Dan Adamescu.
La nivelul anului 2011, Astra a ocupat prima poziție în topul asigurătorilor locali după nivelul subscrierilor, care au atins 1,01 miliarde de lei, în scădere cu 6,5% față de anul precedent.
În prima parte a acestui an, Omniasig a devansat Astra în privința veniturilor din prime subscrise. Astfel, Omniasig a consemnat venituri de 548,9 milioane de lei, comparativ cu 516,7 milioane de lei în Astra.