Prima pagină » Știri externe » Trei NAVE CHINEZE au revenit în apele teritoriale ale insulelor disputate din Marea Chinei de Est

Trei NAVE CHINEZE au revenit în apele teritoriale ale insulelor disputate din Marea Chinei de Est

Trei NAVE CHINEZE au revenit în apele teritoriale ale insulelor disputate din Marea Chinei de Est
Trei nave guvernamentale chineze au revenit miercuri în apele teritoriale ale insulelor situate în Marea Chinei de Est administrate de Japonia, dar revendicate de Beijing, a anunțat paza de coastă niponă, transmite AFP.

Trei nave guvernamentale chineze au revenit miercuri în apele teritoriale ale insulelor situate în Marea Chinei de Est administrate de Japonia, dar revendicate de Beijing, a anunțat paza de coastă niponă, transmite AFP.

Cu o zi înainte, aceste trei nave, dar și o a patra au intrat în același sector puțin după ora locală 12.30 (6.30, ora României), în ciuda avertismentelor pazei de coastă, și au plecat după aproximativ șase ore.

Miercuri, în fața insulei Kabushima scenariul a fost același: paza de coastă japoneză a lansat avertismente, dar nu a obținut niciun răspuns din partea chinezilor.

Tensiunile dintre cele două țări au crescut în intensitate după ce, la începutul lunii septembrie, Japonia a naționalizat aceste insule numite Senkaku de către Tokyo și Diaoyu de către Beijing.

Nave chineze de supraveghere maritimă și de pescuit au intrat de mai multe ori în limita apelor teritoriale, care se află la 22 de kilometri în largul acestor insule. Totuși, de o săptămână, nicio navă chineză nu revenise.

Acest arhipelag nelocuit format din cinci insule se află la 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului, care le revendică la rândul său, și la 400 de kilometri vest de Okinawa (sudul Japoniei).

Dincolo de valoarea strategică a arhipelagului, subsolul marin din zonă ar putea ascunde zăcăminte de hidrocarburi.

Manifestații antijaponeze, uneori violente, la care au participat zeci de mii de chinezi, au avut loc la mijlocul lunii septembrie în mai multe orașe din China.

La 26 septembrie, în marja Adunării Generale a ONU, premierul nipon Yoshihiko Noda a subliniat că aceste insule fac „parte integrantă” din Japonia și că „niciun compromis” nu este posibil cu Beijingul.

A doua zi, ministrul chinez al Afacerilor Externe Yang Jiechi a acuzat Japonia, de la tribuna ONU, că „a furat” de la China aceste insule, cerând autorităților de la Tokyo „să își îndrepte greșelile prin acțiuni concrete și să revină la calea unei reglementări negociate”.

Printre altele, Beijingul a „amânat” o ceremonie ce urma să marcheze 40 de ani de la normalizarea relațiilor dintre China și Japonia.

Citește și