Numărul parlamentarilor migratori S-A DUBLAT de la un mandat la altul, în ultimii 12 ani

Numărul parlamentarilor migratori S-A DUBLAT de la un mandat la altul, în ultimii 12 ani
Publicat: 05/10/2012, 17:32
Actualizat: 02/02/2019, 23:40

Institutul pentru Politici Publice a dat publicității vineri un studiu potrivit căruia în mandatul 2008-2012 numărul migrărilor a depășit 120, înregistrându-se și parlamentari ce au migrat de mai multe ori, iar – din totalul de 471 de aleși – 59 de deputați și 35 de senatori au schimbat cel puțin o dată grupul parlamentar.

Studiul relevă că numărul parlamentarilor migratori s-a dublat de la un mandat la altul, din 2000 până în prezent, iar în acest moment s-a ajuns la un procent „critic” de 20% dintre parlamentari care sunt predispuși să își schimbe partidul alături de care au candidat în alegeri.

Conform studiului, există deputați care au trecut prin aproape toate grupurile parlamentare, exemplul fiind dat de Tudor Ciuhodaru, care inițial a fost înscris în PSD, apoi în PC, apoi în PNL – prin alianța dintre PC și PNL, ulterior fiind membru al UNPR.

În mandatul actual, din cauza migrației sau a demisiilor, PSD a pierdut cel mai mult (39 deputați, 15 senatori), fiind urmat de PDL (32 deputați, 19 senatori), de PNL (care a pierdut 26 deputați și 16 senatori) și de UDMR (care a pierdut 2 senatori și 2 deputați).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Telefoanele care iti aduc o mică avere. Te poți îmbogăți!
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030