Președintele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că partidul nu trebuie să mai aibă „miniștri care să creadă că lumea a început cu ei” și care să nu răspundă partidului „la telefon”.
„Nu trebuie să mai avem miniștri care, din momentul în care au ajuns în scaun, să creadă că cu ei a început lumea și să nu mai răspundă la telefon nici măcar partidului”, a declarat președintele PDL, la reuniunea Ligii Aleșilor Locali ai PDL.
Blaga a afirmat că, atunci când PDL era la guvernare, partidul avea secretari de stat de care el nu auzise, deși era secretar general al PDL.