Mănăstirea Curtea de Argeș și-a lansat aplicație de iPhone și iPad pentru rugăciuni

Mănăstirea Curtea de Argeș și-a lansat aplicație de iPhone și iPad pentru rugăciuni
Publicat: 08/10/2012, 11:48
Actualizat: 01/02/2019, 16:06

Mănăstirea Curtea de Argeș lansează joi aplicația cu rugăciuni pentru iPhone și iPad, oferind credincioșilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla, rugăciunile, aplicația incluzând o colecție numeroasă de rugăciuni și acatiste, dar și un planificator cu alarmă.

„Modul de trai modern este mai alert, avem mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, de aceea mulți dintre noi mergem din ce în ce mai rar la biserică pentru a ne ruga. Credința noastră nu trebuie să pălească în absența unui cadru religios. Important este să ne îndreptăm gândurile către divinitate și să ne rugăm, oriunde ne-am afla”, arată într-un comunicat Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, adăugând că tehnologia ar putea fi de un real ajutor în acest sens.

Cu aplicația gratuită „Mănăstirea Curtea de Argeș”, Biserica intră „în secolul XXI”.

Aplicația include o colecție numeroasă de rugăciuni și acatiste, dar și un planificator cu alarmă, care amintește ce rugăciune și-a propus, la ora și data setată de credincios.

Pe lângă toate acestea, utilizatorul va avea acces la cele mai noi știri ale Arhiepiscopiei Argeșului: hramuri, pelerinaje, acțiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri și vizite ale înalților prelați, evenimente de caritate organizate de instituțiile Bisericii, regulamente noi, dar și colaborări cu alte rituri.

„«Mănăstirea Curtea de Argeș» din iPhonul tău te va purta în altă lume deoarece aplicația conține fotografii dar și un ghid turistic al acestui simbol architectonic construit de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea. Te vei putea refugia, chiar dacă doar cu gândul, într-un loc plin de sfințenie și de istorie în care te vei putea regăsi pe tine însuți și poate chiar pe Dumnezeu”, mai arată sursa citată.

Lansarea acestei aplicații va avea loc joi, 11 octombrie, ora 15.00, în Sala Meșterului Manole de la Mănăstirea Curtea de Argeș când va fi organizată și o conferință de presă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...