Cercetătorii John B. Gurdon și Shinya Yamanaka au fost recompensați, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012, informează AFP.
John B. Gurdon și Shinya Yamanaka au fost recompensați cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule sușă, capabile să se dezvolte în orice tip de țesut în corpul uman.
Anul trecut, premiul Nobel pentru medicină a revenit cercetătorilor Bruce Beutler (SUA), Jules Hoffmann (Luxemburg) și Ralph Steinman (Canada), care au revoluționat felul în care este înțeleasă funcționarea sistemului imunitar, descoperind principiile cheie ale activării acestuia”, potrivit motivației comitetului Nobel.
Premiul pentru medicină marchează debutul sezonul Nobel, care va continua, marți, cu premiul Nobel pentru fizică.
Miercuri, va fi decernat premiul Nobel pentru chimie.
Câștigătorul premiului Nobel pentru literatură va fi anunțat joi.
Câștigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinței exprimate de fondatorul prestigioaselor distincții, Alfred Nobel – va fi anunțat vineri.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 15 octombrie.
Laureații vor primi câte o medalie din aur și un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărțit între cel mult trei câștigători pe fiecare categorie.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepția celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituții. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinței sale din testament.