Anularea unor datorii în valoare de peste 900 de milioane de euro pe care operatorul feroviar CFR SA le avea la începutul acestui an către bugetul de stat ar putea fi decisă marți de Camera Deputaților care s-ar putea pronunța și asupra acordării unui împrumut în valoare de peste 172 de milioane de euro pentru achitarea unor datorii către furnizorii de energie ai companiei de stat.
Deputații vor avea ultimul cuvânt în adoptarea a două legi de aprobarea a unor ordonanțe ale guvernului care cuprind aceste măsuri, care au primit undă verde din parte FMI, BM și CE în timpul negocierilor cu autoritățile de la București.
„Din cauza subfinanțării sistematice a sistemului feroviar, a veniturilor insuficiente, la data de 31 decembrie 2011 CFR SA a înregistrat datorii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și bugetul fondurilor speciale în valoare de 3.990.000 lei”, se arată în proiectul de act normativ care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai de Senat.
Practic, aceste datorii care reprezintă impozite, taxe și alte contribuții neachitate vor fi anulate „din pix”, prin conversia în acțiuni, un obiectiv pe care guvernul și l-a asumat față de Fondul Monetar Internațional (FMI). Măsură este menită să reducă arieratelor companiei de stat care se ridicau la sfârșitul anului trecut la peste un miliard de euro (4,4 miliarde de lei). Arieratele sunt definite de FMI drept datorii a căror scadență a fost depășită cu cel puțin 90 de zile.
Neadoptarea proiectului de act normativ ar influența negativ situația economico-financiară a CFR și activitatea companiei în general. Mai mult, ar fi chiar și în detrimentului statului român deoarece eventualele pierderi consemnate de companie s-ar reflecta în deficitul bugetar, se mai arată în expunerea de motive.
Restanțe de peste 400 de milioane de euro către furnitorii de energie
Anul trecut, CFR SA a înregistrat arierate în valoare de 1,05 miliarde de lei (4,4 miliarde de lei), din care 420 de milioane de euro (1,8 miliarde de lei) reprezentau datorii către furnizorii de energie. Din această sumă, penalitățile se ridicau la 184 de milioane de euro (774 milioane de lei).
„În vederea reducerii arieratelor în anul 2012 și neacumulării de noi arierate se propune acordarea unui împrumut în valoare de 769.780 mii lei, cu scadență la 30 noiembrie 2012 din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului”, se arată în proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25 din 2012, aflată la rândul său pe ordinea de zi de marți a Camerei Deputaților.
Statul acorda CFR un împrumut cu o dâbândă de 9,25%, respectiv dobânda cheie de politică monetară practicată de Banca Națională a României (BNR), plus patru puncte procentuale.
Banii vor merge către EON (9,7 milioane de lei), ENEL (347 de milioane de lei), CEZ (167,4 milioane de lei), FDEE Muntenia Nord (11,2 milioane de lei) și Electrica Furnizare (234,7 milioane de lei).
În primul semestru al anului, CFR a consemnat un profit de peste 27 de milioane de euro, în condițiile în care în aceeași perioadă a anului trecut compania a avut pierderi de 54,5 milioane de euro.