Chiuariu: modificările penale referitoare la jurnaliști sunt confuze

Chiuariu: modificările penale referitoare la jurnaliști sunt confuze
Ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că ultimele modificări ale legislației penale care îi vizează pe jurnaliști sunt confuze și că este necesar să se revină asupra textului.
Publicat: 15/02/2012, 11:07
Actualizat: 28/06/2012, 04:24

Ministrul Justiției, Tudor Chiuariu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că ultimele modificări ale legislației penale care îi vizează pe jurnaliști sunt confuze și că este necesar să se revină asupra textului.

"Textul trebuie modificat și revăzut. Este posibil să fie interpretat diferit. Cu siguranță trebuie să se revină asupra acestui text", a declarat Chiuariu.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în urmă cu o săptămână, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței 60 privind modificările aduse Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, inițiat de fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, care o suferit o serie de modificări în Comisia juridică a acestui for.

Noi reglementări au în vedere și prevederile articolului 195 din Codul penal, referitor la violarea secretului corespondenței.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...