Fostul pugilist Leonard Doroftei a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că nu i se pare normal să fie jignit și amenințat de președintele FR Box, Rudel Obreja, întrebându-se retoric dacă s-ar fi bătut cu bâtele în cazul în care s-ar fi ocupat de oină.
„Au, îmi aplică o corecție fizică? Asta e, dacă m-am întors acasă așa îmi trebuie. M-am întors să fiu bătut de Obreja. Nu am muncit 20 de ani, că am luat pumni 20 de ani. El uită că stă de vorbă cu Leonard Doroftei, campion mondial. Sau poate este într-o situație foarte nasoală și nu își dă seama ce vorbește. Eu mi-am spus punctul de vedere, despre ceea ce se întâmplă în Federația Română de Box. Acești oameni au nevoie de libertate să meargă mai departe, nu să fie suspendați. Și nici noi, istoria boxului. Pentru asta luptăm noi. Nu am nimic personal cu Rudel Obreja, dar dacă nu pleacă de acolo ce să facem? Chiar suntem proști? Eu nu știu ce caută un om ca el acolo în federație, cu astfel de exprimări. Ajunge să ne fie frică să mai spunem ceva în țara asta”, a declarat Doroftei pentru MEDIAFAX.
Fostul campion mondial consideră că Obreja a avut la dispoziție destul timp pentru a rezolva diferendele pe care le are cu federația internațională de box (AIBA). „Acum să mă ierte Dumnezeu, dar la câte bătăi am luat… Poți să știi dacă ajunge să mă bată, dacă omul a declarat sus și tare… Așteptăm acum. El reproșează tuturor nu numai mie, el se ceartă cu toată lumea, cu AIBA cu Vaștag, cu Doroftei. În loc să-și rezolve treburile se ceartă cu noi. Și acum vrea să ne și bată. Nu știu dacă și pe nașu (nr. Francisc Vaștag). Poate ar fi fost mai bine să se bată cu nașu că e mai mare. Nu mi se pare normală atitudinea asta, dacă avea ceva de reproșat putea să-mi spună în față. Eu i-am spus ce aveam de spus în direct. Nu e normal să spui că bați unul dintre simbolurile României. Pentru ce m-am întors acasă, să fiu bătut de un președinte care are probleme în federație? Bine că nu suntem la oină, că nu luam la bâte. Omul chiar are o problemă cu AIBA, ce să facem acum, ștergem o istorie cu buretele? Ai avut cinci ani la dispoziție, rezolvă problema și lasă boxul în pace! Eu asta i-am spus”, a mai spus Doroftei.
Fostul antrenor al lotului național de box Titi Tudor a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că președintele Federației Române, Rudel Obreja, i-a jignit pe foștii pugiliști Leonard Doroftei și Francisc Vaștag. El a precizat că Obreja i-a promis o corecție fizică lui Doroftei pentru că a îndrăznit să îi ceară demisia de la condcuerea Federației Române de Box. În replică, Obreja a negat faptul că l-ar fi amenințat și jignit pe Doroftei în cadrul ședinței Biroului Federal de marți.