The National Enquirer a obținut mai multe fotografii de după deja celebra operație estetică ratată la care a fost supus anul trecut actorul Mickey Rourke, scrie Huffington Post.
Imaginile îl arată pe actorul de 60 de ani ca și cum ar fi bătut, plin de răni și vânătăi pe față, din cauza intervenției chirurgicale.
Starul din „The Wrestler” a vorbit, în 2009, pentru prima dată despre operațiile estetice prin care a trecut, în încercarea de a șterge urmele lăsate pe chipul său de anii de box profesionist.
Intervenția de anul trecut, însă, a fost un eșec total, iar actorul a mai fost supus unor operații estetice reparatorii de atunci.
Sursă fotografii: preluare Huffington Post