Luptătorii DPIR al Poliției Dolj nu au veste antiglonț, scuturi și caschete suficiente. Polițiștii rurali vor benzină și coli de scris

Luptătorii DPIR al Poliției Dolj nu au veste antiglonț, scuturi și caschete suficiente. Polițiștii rurali vor benzină și coli de scris
Publicat: 13/10/2012, 11:32
Actualizat: 28/09/2018, 11:18

Luptătorii Detașamentului de Intervenție Rapidă al Poliției Dolj reclamă că nu au suficiente veste antiglonț, scuturi sau caschete, punându-și astfel viața în pericol, în timp ce polițiștii unor secții rurale se plâng de lipsa combustibilului, a colilor de scris sau a spațiilor corespunzătoare.

Liderii de sindicat ai polițiștilor doljeni spun că în fiecare săptămână vin la ei și se plâng colegi din Craiova sau din teritoriu că nu au logistica necesară desfășurării activității din cauza crizei economice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sindicaliștii susțin că cele mai mari probleme sunt la Detașamentul Poliției pentru Intervenție Rapidă, unde există în dotare doar șase veste antiglonț și trei scuturi, în condițiile în care sunt angajați zeci de luptători. În plus, șapte polițiști mascați nu au nici măcar caschete, astfel că la fiecare misiune luptătorii își riscă viața.

„Dacă mâine avem misiune, vestele din dotare nu ajung nici măcar pentru o grupare care merge într-o mașină la intervenții. Așa că trebuie să plecăm cu pieptul gol, să ne riscăm viața. Oricum dintre cele șase pe care le avem au și expirat unele dintre ele și nu mai oferă protecție 100% și am fost anunțați că le retrag și pe acestea. S-au făcut numeroase demersuri la logistică, dar nu am primit nimic până acum”, a declarat Elvis Măceșeanu, lider de sindicat și luptător la DPIR.

Acest lucru se întâmplă în condițiile în care în ultimii ani în Craiova au avut loc numeroase scandaluri cu focuri de armă, iar în fiecare lună au loc cel puțin trei – patru percheziții cu mascați.

„În prezent, luptătorii DPIR au șase veste. Au fost inițial 13, dar s-au retras șapte acum două săptămâni pentru că au expirat și nu au fost înlocuite. Dacă are loc vreun incident în județ nu ne facem probleme. Dacă e nevoie de mascați ies doar cei cu veste și apelăm la alte forțe de intervenție”, a declarat Nicușor Badea, comandant Inspectoratul de Poliție al județului Dolj.

Probleme financiare sunt și în mediul rural, unde polițiștii spun că nu sunt bani nici măcar de benzină, cum este cazul secției 3 Bucovăț.

„Am tras o săptămână mașinile pe dreapta pentru că nu am avut carburant. Am sunat la comandant și ne-a spus că de unde să ne dea dacă nu are. Așa că am folosit mașinile noastre personale. Nu sunt coli de scris, ca să nu mai vorbim de birouri. La investigații criminale împărțim biroul cu secretariatul pentru că nu este spațiu sufficient, iar în aceste condiții nu ne putem face treaba. Sunt și posturi de poliție unde nu au nici măcar curent”, a declarat polițistul Marius Bărbulescu.

Comandantul IPJ Dolj a recunoscut că sunt probleme cu benzina și motorina, dar spune că polițiștii se descurcă

În schimb, liderii de sindicat ai polițiștilor au făcut sesizări la IGPR împotriva conducerii Inspectoratului doljean de Poliție, cerând să se facă anchete și împotriva altor nereguli pe care le-ar fi comis actuala conducere.

„Am sesizat un caz care pentru noi a fost absolut uluitor. Un polițist, în luna decembrie a anului trecut, a urmărit cu mașina Poliției, cu semnalele acustice și luminoase pornite, un bărbat aflat pe un moped. Acesta nu a vrut să oprească pentru că era băut și nu avea permis. Polițistul l-a urmărit aproximativ 20 de kilometri, iar când cel cu mopedul a derapat polițistul a lovit ușor mopedul cu bara din față a mașinii. În ședințele șefilor, polițistul a fost dat exemplu că a procedat foarte bine și a fost felicitat. Numai că la câteva luni s-a trezit că trebuie să plătească 4.000 de lei avariile la mașină, în condițiile în care era ușor lovită bara și cei de la Direcția Rutieră spun că reparațiile nu ar fi costat mai mult de 200 de lei. A trecut prin două comisii, iar la Craiova a fost pus să plătească. L-am ajutat și a făcut contestație la IGPR, unde s-a stabilit că nu i se pot imputa banii. Acesta este doar un caz, dar sunt multe situații strigătoare la cer”, a mai spus Măceșeanu.

Un corp de control de la IGPR a ajuns la IPJ Dolj săptămâna trecută, iar verificările continuă și săptămâna viitoare.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...