Toate cele nouă persoane reținute în dosarul vânătorii ilegale de la Cernavodă, trei italieni și șase români, au fost arestate preventiv, pentru 29 de zile, printre principalele acuzații care li se aduc fiind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și abuz în serviciu în formă calificată.Cele nouă persoane, cetățenii italieni Luigi Sgobba, Danielle Quattrociochi și Giovianni Piatinni, împreună cu românii Dănuț-Vasile Miron, Aurelian Pană, Florin Popa, Gheorghe Dobre, Victor Olteanu și Iulian Țăranu, au fost prezentate, vineri seară, unei instanțe a Judecătoriei Medgidia, cu propunerea de arestare preventivă, sub acuzațiile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, participație improprie la braconaj, complicitate la participație improprie la braconaj și abuz în serviciu în formă calificată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Magistrații au admis propunerea procurorilor și au emis pe numele celor nouă persoane mandatele de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Polițiștii constănțeni, coordonați de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au făcut, miercuri dimineață, descinderi la două unități hoteliere din Cernavodă, existând informații că mai mulți cetățeni italieni ar fi fost implicați în partide de vânătoare organizate ilegal și ar deține câteva mii de cartușe peste limita legală. În total, în cursul zilei și serii de miercuri, peste 20 de persoane, între care 12 cetățeni italieni, au fost audiate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar nouă dintre acestea, trei cetățeni italieni și șase români, au fost reținute pentru 24 de ore.
Între aceștia se află și șeful Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AJVPS) Constanța, Dănuț-Vasile Miron, mai mulți paznici de vânătoare, dar și Luigi Sgobba, cetățeanul italian care organiza ședințele de vântoare pentru compatrioții săi, în schimbul a câte 1.500 de euro pentru un astfel de sejur. Ultimul grup adus de acesta în România a sosit în țară în data de 2 octombrie, cei 20 de italieni fiind cazați în două unități din zona Cernavodă – hotelurile Yahoo Best și Domneasca.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în urma perchezițiilor efectuate, în cursul zilei de miercuri, în cele două hoteluri, s-a stabilit că italienii păstrau muniția și armele în condiții de insecuritate totală, în camerele de hotel și în portbagajul mașinilor aflate în parcarea hotelului.
Astfel, la Domneasca au fost găsite nouă arme, 4.311 cartușe și un număr de 308 păsări vânate și ținute la congelator. Tot în acest hotel au mai fost găsite 1.000 de cartușe goale, care fuseseră trase anterior, adunate din fondul de vânătoare. În hotelul Yahoo Best din Cernavodă au fost găsite 21 de arme de vânătoare, 4.600 de cartușe și alte 798 de păsări vânate și ținute, de asemenea, la congelator.
„Din cercetările desfășurate până în acest moment au reieșit indicii și date că inculpații, speculând oportunitățile legale și folosind abil breșele sistemului de control al activității de vânătoare, au organizat, cu sprijinul unor persoane din cadrul AJVPS Constanța, în mod ilegal, partide de vânătoare pentru cetățeni italieni, încălcând prevederile regimului armelor și al munițiilor și aducând un grav prejudiciu fondului cinegetic național”, se arată în rechizitoriul procurorilor constănțeni.
De altfel, după reținerea șefului AJVPS Constanța, Dănuț-Vasile Miron, procurorul de caz Teodor Niță a precizat că acesta nu a efectuat în ultimii ani nicio înregistrare în registrul armelor de foc, astfel că nu se poate spune ce și cum s-a vânat pe teritoriul județului.
„Din 2005 nu s-a înregistrat nimic în registrul armelor aferent județului Constanța. În momentul de față nu se știe câte arme s-au folosit, câte cartușe s-au folosit, de către cine, pe tot teritoriul județului Constanța, pe durata ultimilor șase ani, deoarece șeful AJVPS Constanța nu a completat nicio jumătate de pagină din aceste registre obligatorii”, a precizat Teodor Niță.
Anchetatorii au stabilit însă că, în perioada 8 – 10 octombrie, Miron a distribuit ilegal, fără a efectua mențiunile în evidențele obligatorii, un număr de 18.000 cartușe.