Mircea Diaconu propune ca Becali să o contracandideze pe Udrea sau pe Ungureanu

Mircea Diaconu propune ca Becali să o contracandideze pe Udrea sau pe Ungureanu
Publicat: 15/10/2012, 17:57
Actualizat: 29/09/2018, 22:25

Vicepreședintele PNL, Mircea Diaconu, a propus în ședința BPC a PNL ca lui George Becali să i se aloce un colegiu în care să candideze la Neamț sau la Arad, împotriva Elenei Udrea sau a lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Propunerea lui Diaconu a venit în contextul discuției legate de colegiul în care acesta ar urma să candideze, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.

„Trebuie să fie util, pe un colegiu unde să se bată cu cineva greu de la PDL, să le rupă din voturi. Ori la Neamț, cu Udrea, ori la Arad, cu MRU”, ar fi spus vicepreședintele PNL în ședința de luni dimineață.

Conducerea PNL a decis luni începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG, condus de Gigi Becali și cu PNȚCD-aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunțat președintele liberalilor, Crin Antonescu.

El a spus că dacă aceste discuții vor fi finalizate cu succes, iar PNG va susține candidații USL, Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL, pentru a candida.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
“Mi se ia os din coastă și să mi se pună în frunte”! Dana Roba,...
Ultimele clipe din viaţa băieţelului de 9 ani, înainte să fie ucis în accidentul din...
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care...
Cutremur în România, azi, 1 august. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut seismul
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Semnificație martori de bord de culoare galbenă. Ce indică toți martorii din bord aprinși
Pentagonul anunţă că trei bărbaţi acuzaţi de complot în atacurile de la 11 septembrie au...
S-a AFLAT! Cum a fost ridicată PRIMA piramidă din Egiptul antic?
Românii primesc banii înapoi. Guvernul a dat ordin. Premiera anunțată chiar acum în România
Netflix dă lovitura cu serialul fenomen. Data la care va avea loc premiera
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gheorghe Turda, confesiuni în lacrimi despre soția sa. Ce a învățat de la partenera de...
Cutremur semnificativ de magnitudinea 4,4 grade, în România. În ce zone s-a resimțit seismul
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Un nou tip de lemn ar putea revoluționa stocarea carbonului