Prima pagină » Știri » Ministrul Educației: Nu am avut licitații pentru manuale noi fiindcă nu avem programe adecvate

Ministrul Educației: Nu am avut licitații pentru manuale noi fiindcă nu avem programe adecvate

Ministrul Educației: Nu am avut licitații pentru manuale noi fiindcă nu avem programe adecvate
Tipărirea manualelor noi implică, mai întâi, modificarea curriculumului și apoi a programelor pentru fiecare disciplină, în 2012 nefiind nicio licitație pentru carte școlară nouă, ci doar reeditări, a declarat, luni, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Andronescu a spus, în cadrul unei dezbateri privind manualele și programele școlare, că realizarea și tipărirea de manuale noi nu pot fi începute fără un curriculum definitivat.

„Dacă începem de la manuale, atunci tipărim niște manuale fără să avem curriculumul adecvat. Ordinea firească este întâi să elaborăm curriculumul, apoi programele pentru fiecare disciplină și abia următoarea etapă este cea de elaborare a manualelor școlare. Anul acesta, nu au fost licitații de noi manuale, au fost doar reeditări. Am avut deja o discuție în legătură cu continuare elaborării curriculumului de la clasa a treia până la ultima de liceu. Participă la aceste dezbateri Institutul de Științe ale Educației, care trebuie să vină cu modernizările necesare, în pas cu toată lumea, apoi participă universitățile, care au în structură facultăți de știință ale educației sau departamente de pregătire pedagogică. De aici încolo, este treaba acestui institut să coordoneze și să mergem mai departe cu elaborarea noului curriculum și a programelor școlare”, a declarat ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a mai spus că „anul acesta vom avea primul plan al manualelor”, pentru clasele care au deja curriculum, respectiv clasa I și a II-a.

Ministrul a precizat că planul manualelor va fi realizat dacă nu se va considera necesar să se mai facă o evaluare a curriculumului. „Nu poți să redactezi manuale noi atâta timp cât nu ai curriculum definitivat”, a subliniat ministrul Educației.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, curriculumul de la clasa pregătitoare este unul „prea condensat” pentru acest nivel, însă o decizie în această privință va fi luată de specialiști, care vor hotărî care este ultima formă și care vor aproba programele disciplinelor din clasele primare.

„Eu, uitându-mă puțin pe ce am văzut la clasa pregătitoare, am impresia (despre curriculum – n.r.) că este deja prea condensat în conținut pentru această clasă pregătitoare. Decizia o vor lua specialiștii care vor lucra și, când vor zice că aceea este ultima formă, vom da drumul la programele disciplinelor din primele clase ale ciclului primar și apoi la scrierea și evaluarea manualelor pentru aceste clase”, a mai spus Andronescu.

Ministrul Educației a mai spus că, din 2011 și până în prezent, mai multe clase ar fi putut deja să aibă curriculumul aprobat.

„Dacă m-aș uita înapoi cu mânie, aș putea să spun că am fi putut avea, din 2011 până acum, curriculumul aprobat pentru mai multe clase”, a afirmat Andronescu.

Citește și