De ce crede ministrul Ecaterina Andronescu că programa elevilor este prea încărcată

De ce crede ministrul Ecaterina Andronescu că programa elevilor este prea încărcată
Publicat: 15/10/2012, 21:05
Actualizat: 28/09/2018, 08:49

Manualele trebuie să conțină ceea ce este fundamental disciplinei, astfel încât elevul să rămână cu „scheletul” materiei, la care adaugă noțiuni noi, cei care „încarcă” programa fiind profesorii care vor să pună în cărți tot ceea ce știu, a declarat, luni, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației este de părere că un manual ar trebui să conțină ceea ce este fundamental în disciplina respectivă și că nu i se pare normal nici ca programele școlare să fie „scuturate” și descărcate de conținut în mod „irațional”.

„Obligația noastră este să fim foarte atenți la modul în care dimensionăm programele în ceea ce privește cunoașterea, pornind și de la faptul că o mulțime de lucruri, o mulțime de informații pe care le trecem în manuale, sunt mult mai ușor preluate din alte surse de informare, cum ar fi de exemplu internetul. Eu văd manualele pe care le vom realiza în continuare ca fiind unele care să conțină ceea ce este fundamental în disciplina respectivă, în așa fel încât elevul să rămână cu scheletul bine consolidat în disciplină și să poată adăuga apoi, pe parcurs, în diferitele etape ale pregătirii lui”, a declarat Andronescu, la o dezbatere privind manualele și programele școlare.

Cu același prilej, Ecaterina Andronescu a afirmat că programele școlare ar trebui realizate astfel încât să existe un echilibru între timpul alocat de elevi temelor și cel destinat timpului liber. „Am vorbit tot timpul numai despre cât de încărcată este programa, dar niciodată nu ne-am gândit cum îi organizăm elevului programul de după școală și de ce să nu încercăm dimensionarea temelor la o dimensiune rațională a programului lui de după școală. Mie nu mi se pare normal nici să îl descărcăm irațional, adică să scuturăm toate programele, ca să nu mai rămână mai nimic în ele. El își va umple timpul cu altceva. Aici trebuie să cântărească discernământul celui care scrie programa și am încredere în specialiștii noștri”, a spus ministrul.

În opinia Ecaterinei Andronescu, din echipa care realizează programele școlare ar trebui să facă parte și cadre didactice de la școli apreciate, dar și de la altele, care predau la clasă și care știu cum să dimensioneze conținutul disciplinei respective.

Ministrul Educației consideră, după analiza rezultatelor de anul acesta, că școala românească, inclusiv cea obligatorie, este „extrem de polarizată”. „Trebuie să vedem ce facem: gândim un manual care să aibă mai multe trepte de dificultate, să încercăm să îi dăm fiecăruia cât poate și lucrul acesta să încerce să îl facă profesorul. Mi s-ar părea că ar fi soluție pozitivă pentru momentul în care ne aflăm, pentru că un elev sau elevii de la liceele teoretice promovează bacalaureatul în proporție de 85 până la 100%. Nu cred că mai putem să privim pregătirea și ceea ce facem noi în mod omogen și cu aceleași dimensiuni. Cred că trebuie să stabilim un conținut minimal, sub care să nu coborâm și de aici să putem gândi gradual programele, iar manualele să fie adecvate acestora”, a mai spus Andronescu.

Potrivit ministrului Educației, cei care „încarcă” programa sunt profesorii care vor să pună în cărți tot ceea ce știu. De aceea, Andronescu consideră că ar fi necesar să se înceapă „discuția și cu universitățile”, pentru formarea profesorilor „în ideea predării transdisciplinare”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât plătește Australia pentru modernizarea submarinelor?