Hotelurile de la munte VOR SCĂDEA TARIFELE anul viitor

Hotelurile de la munte VOR SCĂDEA TARIFELE anul viitor
Publicat: 15/12/2012, 16:05
Actualizat: 07/02/2019, 01:14

Hotelurile din stațiunile montane vor scădea tarifele cu până la 5% începând de anul viitor, iar prețurile pachetelor în perioada sărbătorilor de iarnă vor rămâne la nivelul anului trecut, a declarat agenției MEDIAFAX Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turism (FPTR).

„Scăderea prețurilor se explică prin faptul că zona de turism montan este singura parte a turismului intern care nu a înregistrat creșteri în această vară. Au fost hotelieri care au investit în promovare și au înregistrat creșteri, dar în general numărul de turiști din acest an nu l-a depășit pe cel de anul trecut”, a spus Răducan, prezent la Bursa de Turism Montan de la Predeal, organizată de FPTR.

El a adăugat că tarifele pentru pachetele de Crăciun și Revelion de la munte vor rămâne la nivelul anului trecut.

Principalul motiv al stagnării numărului de turiști în hotelurile de la munte a fost lipsa promovării interne a turismului montan.

Reprezentanții FPTR spun că statul nu a contribuit în acest an cu bani pentru promovarea turismului intern, în general, pe piața internă, iar turismul montan a fost neglijat în ultimii ani.

„Turismul montan s-a bazat foarte mult în ultimul an pe organizarea de conferințe și mai puțin pe sejururi. Și restaurantele au avut în acest an încasări sub așteptări. Pentru a atrage mai mulți turiști, vrem să sprijinim dezvoltarea agrementului și a cluburilor în stațiunile montane”, a adăugat reprezentantul FPTR.

Federația a anunțat în septembrie că tarifele la cazare pe litoral vor crește anul viitor în medie cu 7%, după trei ani de stagnare și un sezon foarte bun în acest an, hotelierii invocând scumpirea utilităților și a combustibilului în 2012 și 2013.

Peste 1,5 milioane de turiști români au mers în această vară pe litoralul românesc, în creștere cu peste 15% față de anul trecut.

Statistica românească arată că anul trecut România a avut 7 milioane de turiști (sosiri în hoteluri), din care 78,4% (aproape 5,5 milioane) români, și 21,6% (1,5 milioane) turiști străini, ponderi apropiate de cele din anul 2010.

Cu o rată de 14,7% a nerezidenților în totalul turiștilor, România ocupă detașat ultimul loc în Europa. Penultima poziție este ocupată de Germania, cu 21,3%, înaintea căreia se situează Suedia, cu 27,2%.

Hotelurile din România sunt pe penultimul loc în Europa după gradul de ocupare în timpul verii și deține detașat ultima poziție în clasamentul privind ponderea străinilor în totalul turiștilor, cauzele fiind fluxul slab de turiști de afaceri, imaginea externă proastă, tarifele mari și evaziunea.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața