STUDIU. S-a demonstrat științific care este legătură între nebunie și geniu

STUDIU. S-a demonstrat științific care este legătură între nebunie și geniu
Publicat: 19/10/2012, 10:44
Actualizat: 06/07/2016, 00:16

Creativitatea se află în strânsă legătură cu bolile psihice, scriitorii fiind cei mai expuși la dezvoltarea unor astfel de afecțiuni, potrivit unui studiu realizat pe mai bine de un milion de persoane, citat de BBC.

Scriitorii sunt predispuși la anxietate, tulburări bipolare (psihoze), schizofrenie, depresie clinică sau la abuzul de anumite substanțe, susțin cercetătorii suedezi de la Institutl Karolinska. În cazul scriitorilor, predispoziția spre sinucidere este de două ori mai mare decât în cazul persoanelor obișnuite.

De asemenea, spre deosebire de oamenii fără veleități artistice, dansatorii și fotografii au mai multe șanse să dezvolte o tulburare bipolară, psihoză periodică ce se manifestă printr-o succesiune de episoade de depresie și maniacale, precum și prin trecerea de la o stare afectivă la alta.

Rezultatele studiului publicat în Jurnalul de cercetare Psihiatrică au arătat că persoanele care lucrează în domenii ce solicită creativitate nu sunt mai predispuse la boli mintale decât ceilalți, însă există șanse mari să aibă o rudă apropiată care suferă de o tulburare alimentară precum anorexia, sau, în anumite cazuri, de autism.

Simon Kyaga, coordonatorul studiului citat, susține că aceste tulburări trebuie privite dintr-o nouă perspectivă, întrucât anumite trăsături sunt benefice sau chiar dezirabile. Spre exemplu, izolarea și interesele limitate ale unui autist sau comportamentul maniac al unui psihotic pot furniza concentrarea și ambiția unui spirit genial și creativ. În mod similar, gândurile dezorganizate asociate cu schizofrenia pot genera elementele care dau originalitate unei capodopere.

„Dacă ne concentrăm asupra efectelor pozitive ale tulburărilor pshice, putem să deschidem calea către noi metode de tratare a lor. În acest caz, doctorul și pacientul trebuie să stabilească de comun acord ce trebuie tratat și cu ce sacrificiu”, a explicat Simon Kyaga.
Specialistul susține că, în domeniul medical, lucrurile sunt fie albe, fie negre, metodele de tratare fiind lipsite de orice element patologic.

„Totuși, este important să nu idealizăm oamenii cu boli psihice, descriși adesea ca persoane geniale. Una din patru persoane este diagnosticată cu o problemă mintală, dar nu toți aceștia au fost educați în același spirit, nu provin din același mediu și nici nu au aceleași preocupări sau idealuri nu înseamnă, ca să poată fi artiști. Trebuie să identificăm problemele și să găsim o soluție pentru fiecare caz în parte”, a ținut să precizeze Beth Murphy, de la asociația pentru tulburări mintale „Mind”.

Chiar și așa, numeroase nume ale unor persoane cu afecțiuni psihice au rămas în istorie pentru creațiile pe care le-au lăsat omenirii. Scriitoarea Virginia Woolf suferea de depresie și a sfârșit prin a se îneca, Hans Christian Andersen era, de asemenea, bolnav de depresie, iar pe Ernest Hemingway aceeași boală l-a făcut să se împuște.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată