Opt persoane suspectate de FRAUDE INFORMATICE cu prejudiciu de 600.000 de euro au fost ridicate de DIICOT. Păgubiții sunt din Germania, Suedia, Finlanda, Danemarca, Austria și Franța

Opt persoane suspectate de FRAUDE INFORMATICE cu prejudiciu de 600.000 de euro au fost ridicate de DIICOT. Păgubiții sunt din Germania, Suedia, Finlanda, Danemarca, Austria și Franța

Opt persoane suspectate de fraude informatice au fost ridicate, joi dimineață, de procurorii DIICOT Cluj, în urma unor percheziții care au avut loc în Alba, Cluj și București, prejudiciul cauzat de acestea fiind estimat la aproximativ 600.000 de euro, afirmă surse din rândul anchetatorilor.

Potrivit surselor citate, joi dimineață au avut loc zece percheziții domiciliare în Alba, Cluj și București, fiind vizată o grupare specializată în fraude informatice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursele citate au afirmat că în urma perchezițiilor au fost ridicate opt persoane – patru din Cluj, una din Alba și trei din București.

Cele patru persoane ridicate din Cluj au fost deja duse la sediul DIICOT Cluj pentru audieri, urmând să fie duse și celelate patru.

Conform surselor citate, cele opt persoane sunt suspectate că au făcut operațiuni de tip phishing, respectiv au clonat site-urile unor bănci, au trimis mail-uri clienților pentru a le cere datele de cont, apoi au transferat banii acestora în alte conturi.

Sursele citate au afirmat că băncile și clienții păgubiți sunt din Germania, Suedia, Finlanda, Danemarca, Austria și Franța.

Prejudiciul în acest caz este estimat la aproximativ 600.000 de euro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...