Erste: Costurile de finanțare ar putea urca după declarația „bulversantă” a lui Ponta privind bugetul

Erste: Costurile de finanțare ar putea urca după declarația bulversantă a lui Ponta privind bugetul
Publicat: 19/10/2012, 17:18
Actualizat: 22/03/2019, 12:56

Costurile de finanțare ale României ar putea crește în perioada rămasă până la sfârșitul anului și chiar după, ca urmare a declarației „bulversante” a premierului Victor Ponta că necesitățile de finanțare pentru ultimele 45 de zile din acest an nu sunt acoperite, consideră analiștii Erste, informează Mediafax.

„Randamentele (obligațiunilor de stat – n.r.) și-au menținut tendința de creștere săptămâna aceasta, în timp ce banca centrală a continuat să limiteze lichiditatea în piață prin intermediul operațiunilor repo la o săptămână (6 miliarde lei), în încercarea de a contracara slăbirea leului. Mai mult, declarația bulversantă a premierului Ponta – retrasă ulterior – potrivit căreia necesitățile de finanțare pentru ultimele 45 de zile din acest an nu sunt acoperite este de natură a spori incertitudinea, iar investitorii nu se vor sfii să liciteze mai sus în perioada rămasă din acest an și chiar în continuare”, se arată într-o analiză a Erste.

În plus, inflația va exrcita presiuni asupra prețurilor titurilor de stat cel puțin până la jumătatea anului viitor, nefiind exclus ca randamentele titlurilor de stat pe cinci ani să depășească 7%, estimează experții băncii austriece.

Premierul Victor Ponta a afirmat la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV difuzată duminică, 14 octombrie, că prioritatea actuală a Guvernului este identificarea fondurilor pentru funcționarea spitalelor, plata unei părți din pensii și activitatea Ministerului Administrației și Internelor, deoarece construcția bugetară nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului.

El a explicat astfel că a constatat că fosta administrație a aprobat un buget din care lipsește finanțarea aferentă ultimelor 45 de zile din acest an, în condițiile în care cererile de alocări însumează 3,5 miliarde lei, reprezentând necesarul minim până la sfârșitul anului. Din totalul acestei sume, 200 milioane lei trebuie alocate primăriilor pentru indemnizațiile destinate însoțitorilor persoanelor cu dizabilități.

Ponta a asigurat însă că există fonduri pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, rambursarea către pensionari a unei cote din contribuțiile de asigurări de sănătate percepute nelegal și alocațiile pentru mame.

Șeful Executivului a afirmat ulterior, la Iași, că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizații și pentru funcționarea instituțiilor statului până la sfârșitul anului, fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părți.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat luni 625 milioane lei prin certificate la 11 luni, sub valoarea indicativă și la un randament mediu de 6,08%, în creștere foarte ușoară față de cel plătit la licitația organizată în urmă cu o săptămână, de 6,02%. Valoarea indicativă a operațiunii a fost un miliard de lei, iar ofertele băncilor au însumat 1,6 miliarde de lei. Titlurile ajung la scadență în septembrie 2013.

La licitația de certificate de trezorerie de la începutul săptămânii oferta a fost adjudecată de un grup de trei bănci locale. Aceste bănci au fost singurii cumpărători ai titlurilor de stat în lei în câteva ocazii la începutul anului, iar reapariția lor în această ipostază sugerează că randamentele pentru titluri în lei ar putea fi din nou menținute la niveluri scăzute artificial, potrivit unor dealeri.

Joi, MFP a împrumutat 300 milioane lei prin obligațiuni la doi ani, exact cât și-a propus, la un randament mediu de 6,35%, în creștere față de cel plătit la licitația organizată la începutul lunii octombrie, de 6,2%. Băncile au făcut oferte în sumă de 753,3 milioane de lei. Titlurile ajung la scadență în iulie 2014.

Erste consideră că partea rămasă din programul de finanțare al MFP pentru acest an nu va fi „un lucru facil”, din cauza condițiilor dificile din piață, iar luând în calcul și deficitul bugetar „reducerea în continuare a cheltuielilor publice este inevitabilă”.

„Dar este acest lucru posibil într-un an electoral? MFP s-a străduit și până acum a reușit să țină în frân volumul cheltuielilor pe semaa reducerii celor de capital. Deși creșterea economică va încetini la 0,7% în acest an, șansele realizării țintei de deficit bugetar de 2,3% din PIB pe standard cash au crescut întrucâtva”, notează analiștii.

Cu toate acestea, Erste anticipează că Guvernul va depăși ținta de deficit bugetar de 3% din PIB pe standardul ESA în acest an, deoarece arieratele, în special cele înregistrate la nivelul administrațiilor publice locale, rămân „o problemă spinoasă”.

Analiștii băncii au semne de întrebare și în ceea ce privește întârzierile din programul de privatizare.

„Veniturile din privatizare, dacă vor exista, nu vor schimba prea mult situația finanțării datoriei publice. Mai mult, procedurile de privatizare sunt destul de laborioase, iar interesul investitorilor nu este în prezent prea mare”, se spune în analiza Erste.

MFP ar putea accesa însă finanțare cu mai mare ușurință de pe piețele internaționale, datorită scăderii semnificative a primei de risc, la minimul ultimilor patru ani. Costul credit-default swap (CDS) pe datoria de stat a României cu maturitatea la 5 ani este în prezent de 200 puncte de bază, sau 2 puncte procentuale.

Astfel, statul și-ar putea completa necesarul de finanțare pentru perioada rămasă din acest an prin atragerea de fonduri de pe piețele externe, în cuantum de 750 milioane euro – 1 miliard euro, anticipează Erste.

MFP a atras în acest an de pe piețele internaționale 2,3 miliarde de dolari și 750 milioane euro.

„Pentru moment, însă, scenariul cel mai plauzibil pentru randamentele locale este de rămânere pe un trend usor ascendent, în condițiile în care așteptările inflaționiste sunt în creștere, iar campania pentru alegeri parlamentare intră în linie dreaptă”, avertizează banca austriacă.

Ministerul Finanțelor a împrumutat în acest an 46,4 miliarde lei din piața locală. La această sumă se adaugă cele 750 milioane euro atrase la începutul lunii septembrie de pe piețele externe și 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piața SUA.

Randamentele au scăzut treptat de la începutul anului până în aprilie, pe fondul reducerii ratei dobânzii de politică monetară de către BNR, iar Finanțele și-au asigurat în acea perioadă un surplus de lichiditate confortabil.

Trendul s-a oprit însă în luna mai, când BNR a decis să întrerupă ciclul de tăieri de dobândă din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară, veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziții și subvenții agricole.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal