PARADA DE 1 DECEMBRIE. Dobrițoiu anunță că va fi fără amploare deosebită. „Nu vom angaja aviația și alte categorii de tehnică datorită costurilor foarte mari”

PARADA DE 1 DECEMBRIE. Dobrițoiu anunță că va fi fără amploare deosebită. Nu vom angaja aviația și alte categorii de tehnică datorită costurilor foarte mari
Publicat: 21/10/2012, 15:34
Actualizat: 06/02/2019, 20:52

Ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a declarat, cu ocazia participării la activități organizate pentru Ziua Armatei, că la parada de 1 Decembrie manifestațiile nu vor avea „o amploare deosebită”, invocând „austeritatea cronică”, dar și costurile foarte mari, care ar ajunge la 1 milion de euro.

Dobrițoiu a fost întrebat, la manifestările organizate în Parcul Izvor din Capitală pentru sărbătorirea Zilei Armatei, dacă de 1 Decembrie va mai avea loc o paradă pentru sărbătorirea Zilei Naționale.

„O să facem niște acțiuni de 1 Decembrie, categoric decizia va fi luată la nivelul Guvernului, dar fără o amploare deosebită, adică nu vom angaja aviația și alte categorii de tehnică datorită costurilor foarte mari. (…) Costurile nu ar fi mari în mod general, dar sunt foarte mari în condițiile de austeritate cronică a bugetului Apărării, adică 1 milion de euro. Mi se pare foarte mult când noi ne chinuim într-o subfinanțare cronică”, a explicat ministrul.

Dobrițoiu a precizat că situația financiară este dată de „înțelegerea politică asupra fenomenului militar”, fapt pentru care Armata suferă din cauza „lipsei culturii de securitate a elitelor politice românești, care prăbușesc bugetele sau se joacă cu bugetele într-un mod visceral, după bunul plac”. Ministrul a precizat că o situație mai bună a bugetului alocat Armatei se va contura începând de anul viitor.

Ministrul a admis faptul că au fost reduse o parte dintre aplicațiile militare ca urmare a faptului că militarii nu beneficiază de fonduri suficiente pentru antrenamente.

În ceea ce privește ultima rectificare bugetară, el a precizat că, per ansamblu, bugetul MApN nu a fost redus. „S-a redus bugetul, avem minus la unele capitole de cheltuieli și plus în altă parte, deci, cu alte cuvinte, rectificarea este zero la nivelul bugetului Apărării”, a precizat Dobrițoiu, menționând că a solicitat o rectificare pozitivă a bugetului, însă „nevoile fiscale ale tuturor instituțiilor din arcul guvernamental sunt majore”.

Întrebat despre acțiunile de duminică din Parcul Izvor, ministrul Apărării a afirmat că acestea fac parte dintr-o serie de acțiuni de sensibilizare a opiniei publice.

„Eu, ca om de instituție, sunt fascinat de ceea ce am văzut, nu numai în ceea ce privește display-urile de tehnică de sisteme de arme, dar dăruirea pe care oamenii în uniformă o au chiar în condițiile unei finanțări grele. Patima, ethosul profesional a rămas la cote ridicate, asta în special datorită educației pe care au primit-o. Ei sunt cei care vor fi chemați la nevoie să apere această țară (…) În afară de a aduce armata în cetate, vrem să aducă și un plus de emoție contructivă pentru cei care poartă uniforma și care au fost uitați de bugetări aberante”, a spus Dobrițoiu.

El a precizat că manifestații similare vor fi organizate în acest an și la Putna, Mănăstirea Dealu, Turda, Mărărești, Mărăști, Oituz și Păuliș.

Ministrul Dobrițoiu și alți oficiali ai MApN au participat, duminică, la activitățile organizate în Parcul Izvor din București pentru sărbătorirea Zilei Armatei României.

Bucureștenii au fost invitați să urmărească exerciții demonstrative de parașutări, coborâri în rapel din elicoptere care survolează zona, spectacole ale Muzicii Reprezentative a Armatei și Ansamblului „Doina” al Armatei, exerciții de drill-team ale militarilor Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

De asemenea, în program au fost prevăzute jocuri marinărești, exerciții pentru copii cu tiroliana și escaladă la panoul fix, perimetru de echitație pentru copii.

Totodată, au fost prevăzute demonstrații ale specialiștilor în neutralizarea dispozitivelor explozibile, aeromodelism, reconstituirea unor scene de luptă și instrucție, elemente de tehnică militară folosită în teatrele de operații.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Adele se retrage din muzică. Ce capitol nou urmează pentru cântăreață
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Cum depășim singurătatea în era mediului online?