Prima pagină » Știri externe » STRATEGIE APPLE pentru consolidarea poziției de lider pe piața tabletelor

STRATEGIE APPLE pentru consolidarea poziției de lider pe piața tabletelor

STRATEGIE APPLE pentru consolidarea poziției de lider pe piața tabletelor
Apple mizează pe vânzările în școlile americane pentru consolidarea poziției de lider pe piața tabletelor, marți urmând să lanseze o versiune mai mică și mai ieftină a iPad, relatează Bloomberg.

Apple mizează pe vânzările în școlile americane pentru consolidarea poziției de lider pe piața tabletelor, marți urmând să lanseze o versiune mai mică și mai ieftină a iPad, relatează Bloomberg.

Școlile din San Diego, de exemplu, au cumpărat în acest an 25.000 de iPad-uri.

„Este vorba de factorul «cool». Elevii sunt super motivați”, a declarat Julie Garcia, profesor de matematică la o școală de gimnaziu.

Pentru școlile din întreaga țară atractivitatea tabletelor Apple este dată și de preț, nu numai de conținut, astfel că, în contextul economiilor bugetare, ar putea fi interesate de versiunea mai ieftină a iPad, care va avea un ecran de 7,85 inci în loc de 9,7 inci și un preț de 249 de dolari în loc de 499-829 de dolari.

Apple a fost de mult timp lider pe piața educației, școlile fiind interesate de iPad imediat după lansarea tabletei, în 2010, ca o alternativă mai ieftină la laptop-uri.

Pe lângă piața educației, directorul general al Apple, Tim Cook, se va folosi de noul iPad pentru a încerca să consolideze avansul companiei față de Amazon și Google și mai nou să se protejeze și față de concurența Microsoft, care va lansa prima sa tabletă.

Firma de cercetare a pieței NPD DisplaySearch anticipează că piața tabletelor va crește de peste două ori, la 162 miliarde de dolari până în 2017.

Șefii Apple vor încerca la evenimentul de marți să scoată în evidență opțiunile educaționale oferite de iPad, potrivit unei surse apropiate situației.

Cheltuielile instituțiilor școlare americane pentru tehnologie informațională au atins circa 19,7 miliarde de dolari în perioada 2010-2011, conform Centrului pentru Educație Digitală.

Orientarea personalului din educație către tablete reflectă tendința de pe piața electronicelor de consum, unde iPad-urile sunt preferate PC-urilor.

„Renunțăm la PC-uri și laptop-uri. 90% din activitate are loc acum pe aparate mobile”, a declarat James Ponce, director la McAllen Independent School District, în Texas.

Noul iPad vine într-un moment critic, în care acțiunile Apple au scăzut cu 13% de la un nivel record atins pe 19 septembrie, cu două zile înainte de lansarea iPhone 5. Vânzările de smartphone-uri ale Apple au fost ținute în loc de problemele de livrare.

Apple este mai nou concurată de Microsoft pe piața tabletelor, care pe 26 octombrie va lansa primul său astfel de produs, Surface.

Apple controla în trimestrul al doilea circa 70% din piața tabletelor, Samsung Electronics 9,2%, iar Amazon 4,2%, potrivit IHS ISuppli.